Sportul românesc s-a întors pe drumul cel bun. Am trăit o lună magică, cu ploaie de medalii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am trăit din amintiri în ultimii 20 de ani. Ici, colo, ne-am mai bucurat de câte o medalie venită de nicăieri și ne-am agătat de singurele sportive care au ținut mereu ștacheta sus: Simona Halep și scrimera Ana Maria Popescu. Probele în care dominam odinioară sportul mondial – canotaj și canoe, atletism, înot – păreau interzise pentru ai noștri. Dar ne-am ridicat. Am trăit o lună magnifică, de vis, în care nu reușeam să ne bucurăm de obținerea unei performanțe, că imediat venea alta.

Fetele și băieții de la canotaj au adus grosul medaliilor pentru România. Foto: FRC
Fetele și băieții de la canotaj au adus grosul medaliilor pentru România. Foto: FRC

Startul îl dăduse David Popovici, în iunie, la Mondialele de națație de la Budapesta: aur spectaculos la 100 metri liber, la fel și la 200. Apoi, a intrat în scenă tenisul: Irina Begu s-a impus la Palermo, iar Ana Bogdan a prins două finale consecutive – primele din cariera ei – la Varșovia și la Iași. Parcă de nicăieri s-a ridicat voinicul Cătălin Chirilă, cu aur și argint la canoe, la Mondialele de la Halifax, și ne-a amintit că i-am avut odată pe Patzaichin și Ismailciuc. Aur după 36 de ani de așteptare!

Și au venit Europenele. Disputate în tandem, cele de la natație, la Roma, și cele de atletism, canotaj, tenis de masă, canoe şi gimnastică, la München. Iar Imnul României a început să se audă o dată, și încă o dată, și tot mai des. Da, am început să contăm din nou în sport.

David și-a făcut norma – ba chiar a depășit recordul mondial la 100 m – la natație. Bianca Ghelber a spart ghinionul la atletism, câștigând aurul pentru România, după 20 de ani. O mai făcuse alergătoarea Ionela Târlea, în 2002.

Opt medalii la canotaj

La tenis de masă, am dominat proba de dublu feminin: Bernadette Szocz s-a încoronat regină, Eliza Samara și Andreea Dragoman au luat argintul, în timp ce Adina Diaconu s-a mulțumuit cu bronzul. Bernie a mai luat un argint, alături de Ovidiu Ionescu, la dublu mixt.

Berdardette Szocs e capioană europeană la tenis de masă, pe echipe. Foto EPA
Berdardette Szocs e capioană europeană la tenis de masă, pe echipe. Foto EPA

Canotajul a revenit în forță și a înșirat medaliile: 5 de aur și 3 de bronz, ca în vremurile bune, în care Elisabeta Lipă nu avea rival și era desemnată cea mai mare canotoare a secolului XX. Ancuța Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Simona Radiș și colegele lor sunt pe val și promit să o țină tot așa în continuare.

La canoe, Cătălin Chirilă s-a întors pe apă și și-a respectat statutul obținut mai devreme, la Mondialele canadiene: a luat aur și la Europene, la 1000 m, și bronz la 500 m, urcând România pe poziția a 7-a în clasamentul medaliilor pe națiuni.

Iar o mare surpriză au realizat, de data aceasta la Roma, doi săritori despre care nu s-a vorbit vreodată în țară. Constantin Popovici şi Cătălin Preda au fost primii în proba de sărituri de la mare înălţime, obținând singurele medalii la Europenele de natație de la Roma, în afară de cele câștigate de David Popovici.

Constantin Popovici, Cătălin Preda și Alessandro De Rose, pe podium. Foto Facebook / FRNPM
Constantin Popovici, Cătălin Preda și Alessandro De Rose, pe podium. Foto Facebook / FRNPM

Printre atâtea performanțe, Simona Halep și-a făcut din nou loc: a câștigat în stil de mare campioană turneul de la Toronto.

Perspectivele pentru Olimpiada de peste doi ani din Franța sunt excelente. După dezamăgirile de la Tokyo (1 aur, 3 argint) și Rio (1 aur, 1 argint, 2 bronz), România pare pregătită să arate din nou că este o forță a sportului. Paris, venim!

4 medalii a obținut România la JO de anul trecut de la Tokyo, fiind pe 41 în clasamentul pe medalii.

Clasament medalii Europene München

Țara                          Aur     Argint    Bronz    Total

1. Germania             23      18           13          54

2. Marea Britanie     21      18           14          53

3. Italia                    13       16           17          46

….…………….

7. România               8         2            5           15

Clasament medalii Europene de natație Roma

Țara                      Aur      Argint      Bronz      Total

1. Italia                  22        22            19            63

2. Marea Britanie    9          7              8            24

3. Ucraina               9          6              0             15

….………….

9. România             3          1               0              4

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite