Simona Halep a învins-o pe Daria Kasatkina şi s-a calificat în turul 3 al turneului WTA de la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep

Simona Halep s-a calificat vineri dimineaţă în turul 3 al turneului WTA de la Miami, după ce a învins-o în două seturi pe jucătoarea rusă Daria Kasatkina, scor 6-3, 7-5.

Halep, numărul 5 mondial şi favorită numărul 5 la câştigarea turneului, s-a impus în mai puţin de 90 de minute în faţa sportivei din Rusia, în vârstă de doar 18 ani. 

Partida nu a fost simplă pentru jucătoare română, care a avut nevoie de patru break-uri pentru a se impune cu 6-3 în primul set, în care şi-a cedat şi ea de două ori serviciul. După un început în forţă în al doilea set, în care a condus cu 4-1 şi 5-2, Simona s-a văzut egalată la 5-5, pentru a termina meciul cu un alt game câştigat pe serviciul adversarei într-un moment în care setul părea că se îndreaptă spre tie-break.

În turul 3, Halep o va întâlni pe jucătoarea germană Julia Goerges, locul 66 WTA, care s-a impus în faţa australienei Samantha Stosur cu 3-6, 6-1, 6-4. Cele două jucătoare s-au întâlnit de două ori până acum în circuitul profesionist, împărţindu-şi victoriile: Goerges a învins-o pe Simona la Paris în 2009, în timp ce Halep a câştigat în faţa nemţoaicei la WTA Madrid în 2014.

În alte partide desfăşurate vineri dimineaţă pe tabloul de simplu, liderul mondial Serena Williams, Agnieszka Radwanska şi Petra Kvitova s-au calificat şi ele în turul 3. În schimb, favorita numărul 11 Lucie Safarova a fost eliminată de jucătoarea belgiană Yanina Wickmayer, în timp ce favorita numărul 20, Sloane Stephens, a fost învinsă categoric de britanica Heather Watson, beneficiară a unui wild-card. 

În proba de dublu feminin, perechea Raluca Olaru/Lara Arruabarrena (România/Spania) a fost învinsă de principalele favorite la câştigarea turneului, Martina Hingis şi Sania Mirza (Elveţia/India) cu scorul de 6-0, 6-4.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite