Scharner: ''Va fi mai greu cu România decât a fost cu Feroe!'' | adevarul.ro

Scharner: ''Va fi mai greu cu România decât a fost cu Feroe!''

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Paul Scharner, căpitanul echipei Austriei, a declarat că meciul de miercuri, de pe stadionul ''Steaua'' din Capitală, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2010, va fi mult mai greu decât cel cu Feroe, câştigat cu scorul de 3-1.

''Ne-am făcut datoria cu Feroe, dar va fi incomparabil mai greu cu România. Echipa României vine după egalul de la Paris cu multă încredere, dar şi după rezultatele din ultima vreme. Un 1-1 cu Franţa poate fi considerat un succes important, iar noi ne putem considera outsideri miercuri'', a spus Scharner în cadrul unei conferinţe de presă.

Scharner, care îl consideră pe Marica cel mai periculos jucător român, a afirmat că ''pentru un fotbalist nu e uşor să joace pe un astfel de teren (NR: dată fiind starea gazonului din Ghencea), este dar trebuie să ne acomodăm şi să găsim cele mai bune condiţii''.

Internaţionalul a mai spus că echipa naţională a Austriei are un nou selecţioner, se află în plin proces de transformare, cu mulţi jucători tineri, cu o medie de 23 de ani, şi, împreună cu jucători cu experienţă, se formează un lot în perspectiva EURO 2012.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite