Ronaldo va purta tricoul cu numarul 99 la Corinthians

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ronaldo va purta, începând cu data de 1 septembrie 2009, tricoul cu numărul 99 la Corinthians, pentru a marca astfel împlinirea a 99 de ani de la înfiinţarea cunoscutei echipe braziliene de fotbal, la care fostul atacant al formaţiilor FC Barcelona, Inter Milano, Real Madrid şi AC Milan va evolua în sezonul viitor, informează agenţia EFE.

În primele luni ale anului 2009, Ronaldo va utiliza tradiţionalul număr 9, pe care l-a avut imprimat pe tricou în cea mai mare parte a carierei sale şi în care a fost prezentat oficial, săptămâna trecută, la noua sa formaţie.

Directorul de marketing al clubului brazilian, Luis Paulo Rosenberg, a fost cel care a anunţat decizia ca Ronaldo să poarte tricoul cu numărul 99 începând de la 1 septembrie şi a dat asigurări că atacantul va evolua şi cu numărul 100 pe spate, în 2010, cu ocazia centenarului lui Corinthians.

Ronaldo a semnat un contract pe un an cu clubul 'paulista', care conţine o clauză de reziliere în valoare de 25 milioane reali (10 milioane dolari), în cazul în care 'Il Fenomeno' vrea să plece de la Corinhians înainte de finalul sezonului.

Fostul internaţional brazilian, care nu a mai jucat din luna februarie, după o accidentare gravă la genunchi, urmează să debuteze la Corinthians pe 17 ianuarie, cu ocazia unui meci amical împotriva unei echipe din străinătate, conducătorii clubului adresând o invitaţie în acest sens echipei argentiniene Boca Juniors.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite