Retrospectiva unei decade epice în ATP. Episodul 1: „Constanta“ Nadal şi recordul cel mai greu de egalat

Regele Rafa, omul cu 12 coroane la Roland Garros.

Tenisul masculin a avut parte de o decadă glorioasă, datorită tripletei Federer - Nadal - Djokovic. Recordurile au curs-râu, performanţele au venit cu un plus de volum în dreptul lui Novak, dar cu cifre împinse halucinant de departe de Roger şi Rafa. România a găfâit, privind obiectiv spre simplu sau Cupa Davis, însă Horia Tecău a înălţat steagul la dublu, cu 5 finale de Mare Şlem, 2 trofee şi un argint istoric cu Florin Mergea, la Rio 2016.

Pentru că ne apropiem nu doar de încheierea anului, ci şi a decadei, avem un prilej excelent de a ne alinia modei din presa occidentală şi de a privi, retrospectiv, către ce s-a întâmplat notabil în tenisul mondial în ultimii zece ani.

Nu ne propunem să dăm un verdict - cine este jucătorul acestei decade de aur a ATP, pentru că sorţii de izbândă sunt comparabili cu a stabili clar cine este cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile. Privim însă reperele acestei decade în tenisul masculin, în capul listei aflându-se, logic, Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic.

În această ordine, cei trei mari jucători ocupau podiumul clasamentului mondial la început de 2010. La finalul decadei, aceiaşi trei oameni se află pe podium, dar cu Nadal, urmat de Djokovic şi Federer. Cei trei au „arestat“ prima poziţie în clasamentul mondial timp de 460 de săptămâni în această decadă (92%, potrivit statisticienilor ATP), cucerind 61 dintre cele 90 de titluri Masters 1000 puse la bătaie şi 33 din 40 titluri de Mare Şlem disputate.

Primul episod al acestei retrospective îi este dedicat lui Rafael Nadal, actualul lider mondial.

Constanta Nadal

În cazul unui jucător judecat încă de la debutul în circuit pentru jocul fizic propus, extrem de taxant pentru propriul corp, este un paradox absolut să spui că, ajuns la 33 de ani, Nadal este constanta tenisului masculin în ultima decadă, întrucât, aşa cum el însuşi o recunoştea, o carieră atât de lungă părea utopică.

Totuşi, Nadal este singurul jucător care a terminat fiecare dintre ultimii zece ani în Top 10 mondial. Mai mult, ibericul nu a părăsit Top 10-ul ATP nici măcar o săptămână de la startul decadei, oprindu-se la limită, între iunie 2015 şi august 2015, la graniţă, exact pe locul 10.

„La Decima“, „Undecima“, „Duodecima“ şi numeralele care au încuiat planeta  

Nadal este primul jucător de tenis care a ajuns în „double digits“ cu numărul de trofee câştigate la un singur turneu de tenis în circuitul profesionist masculin, reuşind asta mai întâi la Masters-ul de la Monte Carlo, apoi la Barcelona, iar mai apoi şi la Roland Garros, în 2017.

„Rafa“ a dus dominaţia sa pe zgură la un cu totul alt nivel în ultimii zece ani, câştigând începând cu 2010 nu mai puţin de 33 de titluri pe roşu (cele mai multe), urcând totalul carierei cu opt unităţi până la 12 titluri la Roland Garros.

Practic, spaniolul a ajuns doar cu titlurile de la Paris la două lungimi distanţă de ceea ce, cândva, fusese recordul absolut de titluri în Grand Slam-uri - 14 trofee, ale lui Pete Sampras.

Rege şi în turneele Masters 1000

Cu 20 de titluri Masters 1000 câştigate în această decadă, Rafael Nadal a împins recordul absolut de victorii în această serie puternică de turnee la 35 de trofee (unul mai mult decât Djokovic).

Ibericul a stabilit totodată şi cea mai lungă serie de victorii consecutive în turneele de 1000 de puncte (patru tiluri - Madrid, Roma, Montreal şi Cincinnati), într-un an 2013 în care a cucerit, în total 10 trofee.

Deşi accidentările l-au privat de şansa de a lupta cu Wawrinka în finala de la Australian Open, în 2014 - de a merge la Jocurile Olimpice de la Londra şi l-au împierdicat, per total, să ia startul în patru turnee de Mare Şlem în această decadă, dictându-i luni multe de pauză, ibericul a ajuns la 19 Grand Slam-uri câştigate şi este, deja, cel mai vârstnic jucător care termină un sezon competiţional ATP pe primul loc în lume.

Acestea sunt doar cifrele care cuantifică spiritul formidabil de competitor al celui care şi-a remodelat jocul, punând mult mai mult preţ pe serviciu şi scurtarea punctelor prin atac la fileu, dar care continuă să joace la o intensitate uriaşă, ajungând să stea chiar şi trei ore şi 15 minute, recent, la demonstrativul de la Abu Dhabi, pentru a-l învinge pe tânărul şi „flămândul“ Stefanos Tsitsipas.