Probleme financiare pentru echipa lui Drogba şi Anelka
0
Drogba şi Anelka, la Shanghai Shenhua * Foto: Reuters
Vedetele echipei chineze de fotbal Shanghai Shenhua sunt în pericol de a nu-şi primi salariile la timp. Şi aceasta fiindcă gruparea asiatică are probleme financiare.
Ameninţaţi sunt, în primul rând, fotbaliştii cu salarii foarte mari, în această situaţie fiind Didier Drogba şi Nicolas Anelka. Potrivit cotidianului Titan Sports, aceştia nu au nicio garanţie că îşi vor primi banii la timp. Şi aceasta fiindcă principalii acţionari ai clubului nu se mai înţeleg. Presa chineză a scris că Zhu Jun a cerut să deţină controlul asupra grupării încă din 2007, anul în care s-a implicat financiar. Cum asociaţii săi nu sunt de acord, el ameninţă că nu va mai băga niciun ban în echipă.