Prima declaraţie a Simonei Halep după eliminarea ruşinoasă de la Stuttgart. Ce a acuzat românca şi ce vrea să facă acum
0Simona Halep continuă seria dezamăgirilor din 2016, părăsind turneul de la Stuttgart după numai un un meci jucat.
Halep a fost eliminată de Laura Siegemund, numărul 71 WTA, care i-a administrat un un sec 6-1,6-2. După meci, Simona a mărturisit că a avut mari probleme de sănătate în special în primul set.
"Am simţit că nu mai pot respira şi cred că m-am speriat puţin din cauza asta deoarece nu mă mai puteam relaxa", a precizat Halep, care a continuat: ''.Am muncit mult în ultimele săptămâni. Week-end-ul trecut am vrut să câştig pentru Romania, dar din păcate m-am accidentat. Am venit la Stuttgart cu speranta că voi putea juca mai bine, dar se pare că încă am probleme"
Simona a mai spus şi ce urmează pentru ea în perioada următoare: "Am nevoie să-mi iau câteva zile libere pentru a mă relaxa şi reveni. Vreau sa dorm mult! Apoi voi merge la Madrid"























































