Poli - UTA, rivalitate cu rădăcini în trecut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Popeangă

Înfruntările dintre Timişoara şi Arad nu se rezumă doar la fotbal, ci se extind spre cultură sau sfera economică. De aceea, meciul dintre Poli şi UTA, programat în această seară, la ora 20.45, în etapa a 16-a a Ligii I, este considerat în zonă la fel de important ca un derby Steaua Dinamo.
Arădenii au dominat fotbalul românesc imediat după al doilea război mondial şi se pot mândri datorită cuceririi a şase titluri naţionale şi cu eliminarea din Cupa UEFA, în 1970, a celebrei Feyenoord Rotterdam.
Timişorenii deţin un palmares ceva mai modest, doar două Cupe ale României, însă se pot lăuda cu una dintre cele mai frumoase galerii din ţară. Actualul observator FRF, Ioan Igna, cel care a jucat la ambele echipe, a declarat pentru site-ul violamania.ro care este punctul de plecare al rivalităţii dintre cele două oraşe: "Nu s-a spus niciodată adevăratul motiv. Dar acesta vine de pe vremea în care s-a făcut Regiunea Banat, iar Arad a devenit raion. Timişoara era regiune, iar arădenii s-au simţit mereu nedreptăţiţi. Aşa cum timişorenii nu-i suportă pe bucureşteni, arădenii nu-i suportă pe timişoreni. Iar asta nu se reduce doar la fotbal, ci în toate domeniile, în administraţie, economie sau învăţământ". De altfel, după antrenamentul lui Poli de joi seară, suporterii timişoreni au ţinut să le explice elevilor lui Alin Artimon cât de important este un asemenea joc. "Ne-au spus ce înseamnă pentru ei acest meci şi despre întâlnirile anterioare cu UTA. Ne-au promis că vor veni în număr mare să ne ajute să câştigăm. N-am jucat într-un Poli - UTA, însă cred că e la fel de important ca un Steaua - Dinamo", este de părere "timişoreanul" Mihăiţă Pleşan.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite