„Pensionarii“ Euro 2024: doi titulari, care au împreună 80 de ani, au jucat tot meciul și au intrat în istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portughezul Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist din istorie care a participat la şase ediţii ale Campionatului European (2004, 2008, 2012, 2016, 2020 și 2024), marţi seara, cu ocazia victoriei obţinute de selecţionata ţării sale în faţa Cehiei (scor 2-1), în cadrul Grupei F de la Euro 2024.

Pepe (stânga) și Ronaldo (dreapta), 80 de ani împreună, titulari la Euro 2024. FOTO: Facebook
Pepe (stânga) și Ronaldo (dreapta), 80 de ani împreună, titulari la Euro 2024. FOTO: Facebook

Ronaldo era deja jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate la Euro (26, inclusiv meciul cu Cehia) şi goluri marcate (14).

Coechipierul său, Pepe, a stabilit, de asemenea, nou record marţi, devenit cel mai vârstnic fotbalist care a jucat la un Campionat European. Fundaşul lusitan, în vârstă de 41 de ani şi 113 zile, a doborât precedentul record deţinut de portarul maghiar, Gabor Kiraly, care avea 40 de ani şi 86 de zile la Euro 2016. În urma lui Pepe şi Gabor Kiraly se află Cristiano Ronaldo, care a evoluat împotriva cehilor la 39 de ani şi 134 de zile.

Al patrulea în clasament e fostul internaţional german, Lothar Mathaeus, care a îmbrăcat tricoul Mannschaft la Euro 2000 la vârsta de 39 de ani şi 91 de zile, iar al cincilea e englezul Peter Shilton, goalkeeper-ul Angliei la Euro 1988, la 38 de ani şi 271 de zile.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite