Oxigen pentru Boloni
0orice formă de publicitate pentru jocurile şi pariurile on-line pentru cluburile profesioniste, considerând că "există un risc serios şi imediat ce ar putea compromite buna desfăşurare a
orice formă de publicitate pentru jocurile şi pariurile on-line pentru cluburile profesioniste, considerând că "există un risc serios şi imediat ce ar putea compromite buna desfăşurare a campionatului". Comunicatul LPF vine la două săptămâni după ce doi dintre conducătorii societăţii austriece de pariuri Bwin au fost reţinuţi chiar în timp ce prezentau contractul de sponsorizare cu AS Monaco. Societatea Bwin, care sponsorizează cinci cluburi din prima ligă a campionatului Franţei (Bordeaux, AJ Auxerre, Le Mans, AS Monaco, Saint-Etienne), este prezentă pe tricourile a numeroase grupări europene. "Cluburile sunt luate ostatice. Nu cred că este uşor să găseşti un sponsor în timpul sezonului. Vorbim aici de zeci de milioane de euro", a reacţionat avocatul firmei Bwin în Franţa, Frederic Manin.
Bratu, dezamăgirea etapei
Titular la Valenciennes în victoria de pe teren propriu cu Bordeaux, Florin Bratu a fost notat de "L'Equipe" cu 3,5, cea mai mică notă acordată de jurnalul francez în această etapă. De altfel, fostul atacant al lui Rapid şi Dinamo a fost schimbat în minutul 65 şi rămâne fără gol marcat pentru Valenciennes, deşi a jucat în toate meciurile de campionat de până acum, de şase ori titular şi de două ori intrat pe parcurs.
Lyon, fără strălucire
La primul meci de după victoria cu Steaua, Olympique Lyon s-a impus la limită la Sochaux, scor 1-0, prin golul veteranului Wiltord. "Aţi văzut un Lyon ciudat astăzi, lipsit de fluiditate şi fără să domine. Am avut în faţă o echipă foarte motivată, care ne-a împiedicat să ne facem jocul obişnuit", s-a scuzat după meci antrenorul lui Lyon, Gerard Houllier.
Fără înfrângere în primele opt etape, campioana Franţei s-a distanţat deja în fruntea clasamentului din Ligue 1, cu 22 de puncte.























































