Oţelul are infirmeria plină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru partida cu Oţelul, turcii ar putea schimba aproape jumătate de echipă şi asta pentru că titularii de drept, Abdelaziz Ayman, Ersen Martin, Tayfun Cora şi Erdinc Yavuz, s-au refăcut

Pentru partida cu Oţelul, turcii ar putea schimba aproape jumătate de echipă şi asta pentru că titularii de drept, Abdelaziz Ayman, Ersen Martin, Tayfun Cora şi Erdinc Yavuz, s-au refăcut în urma unor accidentări. Mai mult, tehnicianul Ziya Dogan ar putea folosi şi noua achiziţie Daouda Jabi. "Am jucat turul la 43 de grade Celsius. Aici nu vor fi aceleaşi condiţii. În meciul cu Galaţi trebuie să obţinem rezultatul pe care-l dorim şi îl vom obţine. Vrem să trecem de ultimul obstacol din calea noastră spre Cupa UEFA, adică Oţelul Galaţi", a declarat vicepreşedintele clubului Trabzonspor, Aydin Pisiren. În schimb, antrenorul Petre Grigoraş are mai mulţi jucători cu probleme, astfel că în Turcia vor fi deplasaţi numai 17 fotbalişti.

Dacă Sergiu Brujan, Sergiu Costin, Ramses Gado şi Ismail Kouha încă nu şi-au revenit după diverse accidentări, recent Cristian Sarghi şi Janos Szekely au trecut pe la medic, primul suferind tot o contractură, iar celălalt are entorsă la glezna piciorului drept. "Ne va aştepta un meci foarte dificil la Trabzon, vom avea parte de o atmosferă ostilă, dar nu trebuie să ne plângem. Dacă vom juca la capacitate maximă, ne putem întoarce cu un rezultat favorabil din Turcia. Suntem în stare de a produce surpriza, pentru că, trebuie să fim oneşti, ar fi o surpriză dacă i-am elimina pe turci", a afirmat Grigoraş.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite