OPINIE Hagi, o legendă vie cu limbaj de 50 Cent: Dacă cere „Regele“, trebuie să ne dăm şi pantalonii jos?

Din tot ce a zis Hagi, luni seară, în conferinţa lui de presă, a avut dreptate sută la sută într-o singură privinţă: „Vă dau iarăşi o bombă!“. Din păcate, în anturajul lui nu există şi cineva care să-i atragă atenţia că, dând astfel de bombe de la o vreme încoace, îşi dinamitează imaginea.

În România, când vorbeşte Hagi, lumea tace şi ascultă. Şi discursul lui Hagi „eclipsează“ inclusiv Gala FIFA, unde apar cei mai tari oameni din lumea fotbalului: Messi, Klopp, Mourinho, Zenga, etc. Nu contează. În România, în materie de fotbal, Hagi e numărul 1. Abia apoi vin toţi cei enumeraţi mai sus.

Şi pentru că Hagi are acest statut, un ziarist foarte bun a spus, cândva, o prostie foarte mare: „De Hagi nu poţi să zici nimic“. Fraza ăsta cuprinde, de fapt, mentalitatea păguboasă specifică unor ţări precum Iran, unde m-am născut, şi România, unde trăiesc de mai bine de 20 de ani. Se merge pe ideea că, dacă cineva a făcut, cândva, ceva bun (în cazul lui Hagi, el continuă să facă lucruri bune şi acum prin Academia lui), atunci îi e permis orice. 

De asta apare Hagi, periodic, din ce în ce mai des, în faţa presei şi, profitând de statutul lui de legendă vie, vorbeşte pe un ton violent, demn de 50 Cent: „Mucles când noi vorbim! Mucles! Tăceţi din gură! Gata, s-a terminat cu modestia“.

Americanii au sportivi de nivelul lui Hagi cu sutele! Michael Phelps e cel mai medaliat din istoria Jocurilor Olimpice. Michael Jordan e cel mai mare baschetbalist din toate timpurile, Tiger Woods a făcut minuni pe terenul de Golf. Iar exemplele nu sunt limitate doar la SUA. Nemţii îl au pe Beckenbauer, ucrainenii îl au pe Şevcenko, brazilienii îl au pe Ronaldo. 

Dar de ce să mergem atât de departe? Nadia Comăneci, Constantina Diţă-Tomescu, Simona Halep şi Cristina Neagu sunt din România. Tot în ţara asta există şi un Ivan Patzaichin, un Ladislau Boloni. 

I-aţi auzit vreodată pe aceşti oameni să aibă un discurs demn de un mahalagiu, cu „Mucles“, cu „Tăceţi din gură!“?! 

Oare de ce nu vorbeşte aşa Nadia Comăneci? De ce ea îşi cântăreşte de zece ori cuvintele înainte să deschidă gura? De ce Ivan Patzaichin nu organizează, periodic, conferinţe de presă în care să dea cu pumnul în masă?

Oare dacă ai dat cu piciorul în minge şi ai marcat, cândva, nişte goluri de generic, ai dreptul să zici tot ce îţi trece prin cap până la sfârşitul vieţii? Poţi să înşiri nişte inepţii, fără ca cineva să te tragă de mânecă? Dacă apare Hagi, mâine, la o conferinţă de presă şi decretează că toţi ziariştii din sală trebuie să-şi dea pantalonii jos? Aşa trebuie să se întâmple? Oare un om legendar n-are trebui să aibă un comportament, un discurs pe măsura statutului său social?

„Voi nu puteţi să ştiţi ce gândesc eu! Niciodată, niciodată!“, a mai ţipat Hagi, luni seară. Din păcate pentru el, senzaţia e că Hagi, atunci când se lansează în astfel de discursuri, nu gândeşte şi punct. Ceea ce, la început, a fost foarte trist, iar acum, de când derapajele sale s-au înmulţit, a devenit de-a dreptul dezgustător.