Interviu ZIUA DORULUI. Ce le lipsește artiștilor și cum transformă emoția în cântec: „Este combustibil pentru creativitate“

Există cuvinte care spun mai mult decât pot traduce dicționarele, iar „dorul“ pare să fie unul dintre ele. Celebrată anual pe 13 mai și inițiată de Cornel Ilie în urmă cu 11 ani, Ziua Dorului ajunge în 2026 la cea de-a 12-a ediție și face un pas simbolic important: demersul de a deveni sărbătoare națională.

În contextul în care un studiu arată că dorul este una dintre puținele emoții împărtășite aproape unanim de români – un refugiu afectiv care apare spontan, din amintiri, oameni, locuri sau stări de liniște –, am vrut să aflăm cum se traduce această emoție în lumea artei. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, artiști precum Holy Molly, Alexandra Ungureanu, ILINCA, Ovidiu Ban, INNA, Florian Rus, Antonia și Nicole Cherry ne-au vorbit despre felul în care dorul inspiră muzica, doare, vindecă și ajunge să capete sunet – uneori ca pian, alteori ca vioară sau simplă nostalgie imposibil de pus în cuvinte.

Ce este dorul pentru tine, ca artist – inspirație, moment pe care trebuie să îl depășești personal sau printr-o creație etc.?

Cornel Ilie: Fiind una dintre acele emoții pe care le simțim zilnic, fiecare dintre noi, chiar de mai multe ori pe zi poate, dorul este o sursă de explorare și de inspirație. Fiecare dintre noi simțim lipsa cuiva sau a ceva ce ne-a bucurat la un moment dat, fie că vorbim de oameni, perioade, arome sau locuri, iar acest sentiment naște multe alte sentimente în fiecare om: nostalgie, frustrare, bucurie, curaj, nerăbdare etc. Partea esențială a dorului este că el filtrează doar amintirile frumoase, nu poate să-ți fie dor de ceva ce nu te-a bucurat și atunci de asta cred că această emoție trebuie sărbătorită, pentru că poate scoate ce e mai frumos și mai luminos în oameni.

Cornel Ilie (Vunk) FOTO: Arhiva personală

Holy Molly: Eu văd dorul ca pe o formă de ruptură benefică. Dorul nu e ceva ce se vindecă sau se rezolvă, dorul este o stare a lipsei care ascunde de fapt o dorință profundă. De asta, pe mine mă bucură foarte mult sentimentul de dor. Cum ar fi viața valoroasă dacă nu ți-ar fi dor de ea?

Alexandra Ungureanu: Pot spune că dorul face parte din ființa mea, ca fire nostalgică și visătoare ce sunt. Chiar de când eram copilă sau adolescentă, înainte să experimentez pierderi sau suferințe, mereu tânjeam după ceva, fără să știu ce. Mi-era dor de ceva ce încă nu trăisem, de magie, de străluciri, de acel prea plin de emoție care vine numai când sufletul se împlinește, prin expresia plenară a pasiunii care arde pentru ceva. Evident – muzica. Apoi, viața te duce nebănuit – dorul de părinți, după ce pleci de acasă, dorul de iubit, cum ești mereu pe drumuri, dorul pentru cei pe care începi să-i pierzi... tata, bunicii, cățeii, prieteni. E greu, se rup bucăți care nu se mai pun la loc. Pentru mine, e inspirație și teren fertil. În viața mea s-au născut mai multe lucruri frumoase din drame, decât din momente de bucurie.

Holy Molly. FOTO: Arhiva personală

ILINCA: Pentru mine, dorul nu dispare niciodată. Mi-e mereu dor de ceva. Și cred că mulți artiști creează tocmai din lipsă, din absență, din ceva ce nu pot atinge complet. Dorul mă inspiră, dar în același timp mă și obligă să mă uit mai sincer la mine. Uneori îl transform în muzică ca să-l înțeleg, alteori ca să pot trăi cu el. Cred că multe dintre cele mai adevărate creații vin din locurile în care încă ne doare.

Ovidiu Ban: Dorul este pentru mine, în primul rând, o sursă de inspirație. Nu îl văd ca pe ceva ce trebuie depășit, ci ca pe o stare din care se naște creația.

INNA: Experimentez dorul destul de des, pentru că sunt mult plecată de acasă, departe de familie, de iubitul meu și de prieteni. A devenit, într-un fel, o constantă în viața mea. De multe ori a fost sursă de inspirație pentru piesele mele, dar și un fel de motivație să rezist și să mă bucur și mai mult de momentele în care îi revăd. Au fost situații în care, fiind plecată în turneu perioade mai lungi, mi se făcea foarte dor de mama și îi luam bilet de avion să vină la mine. Mă ajuta enorm și îmi dădea liniște.

Florian Rus: Dorul pentru mine e combustibil clar pentru creativitate. Mă ia de mână și mă duce în studio unde îl tratez cu muzică.

Antonia: Dorul este unul dintre cele mai sincere și profunde sentimente și, pentru mine, este o sursă de inspirație, dar și o stare cu o încărcătură emoțională foarte puternică. Uneori simt nevoia să îl exprim artistic, prin muzică, dar, în același timp, este un sentiment special. Iar atunci când, după o perioadă, te reîntâlnești cu persoana care ți-a lipsit, senzația de reconectare este cu adevărat aparte.

Nicole Cherry: Cred că dorul e una dintre cele mai sincere emoții pe care le putem transforma în artă. Pentru mine, dorul devine inspirație în momentul în care nu mai pot spune anumite lucruri în conversații obișnuite și ajung să le pun într-o piesă. Uneori îl trăiesc personal, alteori îl vindec prin muzică.

Dacă dorul ar fi o piesă, cum ar suna? Lentă, intensă, minimalistă? Ce instrument exprimă cel mai bine dorul?

Cornel Ilie: Cel mai drept cred că ar fi simfonie, să poată avea mai multe părți, de intensități diferite, pentru a reflecta și mai fidel freamătul sufletului omenesc atunci când simte dorul. Uneori e alert, altădată blând, uneori arde, alteori mocnește. Dar în mod sigur, pentru mine, pianul este instrumentul care poate vorbi cel mai ușor și mai mult despre dor. Poate și de aceea cele mai multe dintre cântecele pe care le compun sunt scrise la pian.

Holy Molly: Dorul are nuanțe diferite de la o secundă la alta. Astăzi îl percep sub forma unui violoncel care cântă într-o cameră mare, luminată doar de câteva lumânări. Are ecou și spațiu să existe.

ILINCA. FOTO: Arhiva personală

Alexandra Ungureanu: Cavalul cântă dorul. Este instrumentul care exprimă cel mai bine singurătatea ciobanilor pe munte, transmițând o emoție puternică de nostalgie, liniște și dor. L-am folosit și eu, prin măiestria lui Cezar Cazanoi, în cea mai recentă piesă lansată, „Iubește-mă din văzut“. Am prelucrat o doină superbă din Maramureș, împletită cu o temă instrumentală irlandeză, într-un cântec răvășitor de iubire neîmplinită și dor.

ILINCA: Pentru mine, dorul nu ar fi neapărat o piesa lentă. Ar avea momente în care aproape șoptește și momente în care explodează, momente de contrast între simplitate și haos. Ar începe intim, aproape fragil, și ar crește până devine imposibil de ignorat. Dacă ar fi un instrument, cred că ar fi vioara. Vioara are ceva foarte uman, parcă plânge, povestește și vindecă în același timp. Și ca un fun fact: pe violonistul meu îl cheamă Doru.

Ovidiu Ban: Ar suna uman și expresiv – cu vibrato, cu imperfecțiuni, cu acel ceva inegal care îl îndepărtează de sonoritățile moderne, artificiale. Instrumentul care îmi transmite cel mai puternic sentimentul de dor este violoncelul, prin felul lui aparte de a cânta, aproape de vocea umană.

INNA. FOTO: Arhiva personală

INNA: Dorul poate fi și dulce, dar și dureros. Îl asociez cu o piesă lentă, ca un rollercoaster emoțional, care te poate duce de la tristețe la bucurie rapid.

Florian Rus: Cred că dorul poate lua multe forme muzicale. Poate fi trăit și intens, arzător sau resemnat. Pentru mine chitara e instrumentul care acompaniază cel mai frumos dorul.

Antonia: Dorul îl percep ca pe o piesă tristă, melancolică, dar și intensă, plină de nostalgie.

Nicole Cherry: Cred că ar suna intens, dar delicat în același timp. Poate o piesă lentă, cu mult pian și câteva acorduri de chitară. Pianul mi se pare instrumentul care transmite cel mai bine dorul, transmite emoția pură, sinceră.

De ce ți-e dor ca artist?

Cornel Ilie: Nu știu dacă este dor sau doar îmi lipsește, fiind o diferență de nuanță între dor și lipsă, o perioadă când oamenii aveau mai multă răbdare să observe un act artistic. Aveau răbdarea să citească o carte până la capăt, ascultau albumele artiștilor preferați, analizau mesajele dintre rânduri propuse de unele cântece sau unele filme, să meargă să observe în liniște picturi în muzee sau să își pună mai multe întrebări, căci ăsta e rolul fundamental al artei, să te pună să cauți mai mult și mai adânc în tine. Arta nu trebuie să răspundă la întrebări, ci să te facă să ți le pui și să-ți răspunzi singur.

Holy Molly: Mi-e dor de mai multe posibilități. Mi-e dor de spațiu. Mi-e dor de forme diferite care nu trebuie să fie explicate. Mi-e dor de libertate.

Alexandra Ungureanu: De ce îmi doresc din suflet să mai realizez, profesional. Simt că am ajuns la o maturitate vocală care îmi permite să mă bucur de muzică într-un fel și mai fain decât până acum. Am rămas, cumva, în urmă, cu ceea ce îmi doream să realizez, și din motive personale, și din decizii luate tardiv, și pentru că am alocat mai mult timp priorităților din online. Dar am viziunea a ceea ce se poate împlini, și sunt hotărâtă să transform dorul în realitate.

ILINCA: Mi-e dor de lucruri pe care poate că nu le-am trăit complet. De copilărie, de oameni, de versiuni mai naive ale mele, de rădăcini, de sunetele cu care am crescut, de feminitatea aceea nefiltrată, instinctivă. Mi-e dor și de viitor uneori, de omul care simt că urmează să devin.

Florian Rus. FOTO: Arhiva personală

Ovidiu Ban: Mi-e dor de începuturile mele ca artist – de sentimentul de joacă, de libertatea și curiozitatea cu care făceam muzică fără să mă gândesc la algoritmi sau la trenduri. De acea naturalețe de dinainte ca totul să devină calculat.

INNA: Mereu mi-e dor de energia specială pe care o simt când sunt pe scenă în fața fanilor mei. Este un sentiment unic și îmi e greu să stau departe de el prea mult timp.

Antonia: Cel mai des mi-e dor de familie și de momentele petrecute împreună, mai ales în perioadele aglomerate sau când sunt plecată.

Alexandra Ungureanu. FOTO: Arhiva personală

Nicole Cherry: Sunt momente în care mă simt nostalgică și mă gândesc la începuturile mele ca artist. Chiar pe 4 mai am împlinit 13 ani de când m-am lansat cu piesa „Memories“ şi mi-am amintit momente-cheie din cariera mea care m-au adus până aici. Dar este abia începutul, mai am multe de demonstrat.

Pentru că „dor“ este un termen românesc, cum i l-ai explica unui străin?

Cornel Ilie: L-aș pune să se gândească la momentul, locul sau persoana lângă care s-a simțit cel mai fericit, înțeles și liber și să-și imagineze că nu mai poate trăi niciodată acel moment, iar asta să nu fie ceva trist și doar ceva ce trebuie întreținut cu drag în suflet.

Holy Molly: Este sentimentul că ceva lipsește, deși face parte din tine cu totul. Că nu i-ai da niciodată drumul, dar, cu toate astea, e necesar.

Alexandra Ungureanu: Nu cred că e om să nu știe ce-i dorul – atât timp cât ai părinți, partener, copil, prieteni, nu cred că am primit numai noi această dulce povară. Dar ar fi o discuție lingvistică interesantă, punând în evidență că nu există echivalent în altă limbă pentru acest cuvânt.

Nicole Cherry. FOTO: Arhiva personală

ILINCA: I-aș spune că „dor“ este atunci când îți lipsește ceva atât de mult încât absența începe să aibă propriul ei sunet. Nu este doar „missing someone“ sau nostalgia. Este iubire, pierdere, amintire, speranță și uneori durere, toate în același timp. Este una dintre cele mai frumoase și mai crude emoții pe care limba română le poate numi.

Ovidiu Ban: Sincer, nu cred că „dorul“ este strict românesc – mi se pare mai degrabă un soi de semi-trend pornit pe internet. Dorul, în diferitele lui forme, există în multe culturi: portughezii au saudade, galezii au hiraeth, germanii au Sehnsucht, rușii au toska. Fiecare cu nuanța lui, dar aceeași rădăcină emoțională. Cred că, mai degrabă decât să îl explic ca pe ceva unic, l-aș descrie ca pe o formă de dor românesc, cu specificul lui, cu felul în care s-a așezat în limbă și în muzica noastră.

INNA: Le-aș spune să asculte piesa mea „7 Dias“ sau „7 Zile“, ar fi cea mai simplă și mai frumoasă definiție.

Florian Rus: Dacă te gândești la cineva și nostalgia vine cu o căldură în piept înseamnă că ți-e dor.

Antonia: Dorul este o stare intensă, greu de tradus, în care simți că îți lipsește profund cineva drag și că absența lui se simte atât emoțional, cât și fizic.

Nicole Cherry: Dorul e combinația dintre iubire, nostalgie, gol și speranță că vei retrăi un moment sau vei revedea un om. E un sentiment foarte profund și cred că tocmai asta îl face special în limba română.

Ai folosit vreodată sentimentul de dor ca inspirație în cântecele tale?

Cornel Ilie: De foarte multe ori. Ziua Dorului am creat-o datorită unui cântec, de exemplu, pentru că urma să lansăm „Fă-mi cu mâna“ și mi-am dat seama că este un cântec despre dor și astfel mi-a venit ideea că nu există nicio sărbătoare pentru această emoție atât de prezentă în viețile noastre. Unele dintre cele mai cunoscute piese de-ale noastre, „Mi-e dor de tine“, „Dorul are multe forme“, sunt despre dor și au fost lansate chiar de 13 mai, de Ziua Dorului. Iubesc această emoție și sper ca această sărbătoare să le dea curaj oamenilor să își exprime dorurile, măcar atunci pe 13 mai, dacă le este greu să își deschidă sufletele în restul timpului. Și îi îndemn să o facă, pentru că nici nu știi pe cine poate face fericit dorul tău.

Antonia. FOTO: Arhiva personală

Holy Molly: Cred că dorul de a fi în orice formă te face să simți și mai apoi să scrii. Dorul nu se raportează doar la persoane sau locuri, chiar și dorul de tine poate să fie o profunzime care inspiră.

Alexandra Ungureanu: Eu nu-mi scriu singură piesele, dar de multe ori, în sesiuni cu alți songwriteri, îmi exprim dorința de a cântă despre anume bucăți, experiențe din viața mea. Într-o sesiune de acum câteva luni, cu minunata Eugenia Nicolae, i-am povestit că sunt într-o relație la distanță, prietenul meu locuind în altă țară, iar dorul e o constantă a zilelor mele. Așa s-a născut o piesă la care încă lucrăm și care se va numi „Dragoste fără hotar“.

ILINCA: Da, de foarte multe ori, chiar și atunci când nu am realizat pe moment. Privind înapoi, multe dintre piesele mele vorbesc despre dor sub forme diferite: dor de iubire, de apartenență, de familie, de rădăcini, de o versiune mai liberă a mea. Uneori am scris despre oameni, alteori despre locuri sau despre părți din mine pe care simțeam că le-am pierdut. Muzica a fost de multe ori felul meu de a transforma dorul din rană în ceva viu.

Ovidiu Ban: Da, am folosit dorul ca inspirație, dar mai mult ca dor după anumite perioade, ca stare. Cum spuneam, mă întorc adesea la teme muzicale care mă atrăgeau în adolescență, la sonorități de atunci, și ele răzbat, conștient sau nu, în ce compun acum.

INNA: Muzica mea este în general uptempo, energică, cu summer vibes. Dar am câteva piese care vorbesc despre dor. Cea mai recentă este „7 Zile“, care a fost extrem de bine primită de public în care cânt alături de florianrus despre dorul intens pe care îl simți față de persoana iubită.

Ovidiu Ban. FOTO: arhiva personală

Florian Rus: Evident că da. Am și eu o piesă care se numește „Cu dorul meu de tine“ în care personific dorul și îl iau la dans când mă vizitează. Dorul, nostalgia, melancolia sunt forțe care mă trag într-un tărâm cu trăiri complexe care ajung cumva în cerneala din foi. Nu cred că aș fi putut scrie vreun cântec fără să mă viziteze.

Antonia: Una dintre cele mai sensibile piese din repertoriul meu, pe care, de altfel, nici nu reușesc să o cânt fără să mă emoționez, este „În oglindă“, inspirată din viața mea și din relația cu fiica mea, Maya. Este o piesă născută din dor, din dragoste, dar și din momente de vulnerabilitate.

Nicole Cherry: Da, de multe ori. Cred că cele mai sincere piese ies atunci când simți ceva puternic. Am avut momente în care mi-a fost dor de o persoană, de o etapă din viața mea sau chiar de mine din trecut, iar emoțiile s-au transformat natural în versuri și în felul în care interpretez o piesă.