"Nu suntem deloc o echipă de pluton"
0În această pauză competiţională, portarul echipei de fotbal Rapid, Dani Coman, a fost curtat de două echipe din Spania şi una din Portugalia, dar clubul nu a fost de acord cu transferul său.
În această pauză competiţională, portarul echipei de fotbal Rapid, Dani Coman, a fost curtat de două echipe din Spania şi una din Portugalia, dar clubul nu a fost de acord cu transferul său.
Adevărul: Dani, care este situaţia contractului tău?
Dani Coman: În Elveţia nu am stabilit cu domnul Copos decât sumele pe care le voi încasa pe cei doi ani de contract, cât mai am cu Rapid. Conducerea vrea să-mi prelungesc contractul. Eu mi-am dorit foarte mult să joc într-un campionat puternic, dar acum nu se poate. O să mă întâlnesc cu domnul Copos zilele acestea şi o să văd ce propunere îmi face.
- Te-ai împăcat cu Viorel Moldovan?
- Ultima oară am vorbit cu el în Elveţia. A venit şi mi-a spus că-i pare rău pentru declaraţiile pe care le-a făcut. Asta e. Ce a fost, a fost.
- Echipa nu a obţinut rezultate prea bune în turneul din Elveţia...
- Nu ştiu cât de importante sunt aceste rezultate. Eu spun că jucăm din ce în ce mai bine. Munca noastră o să se vadă în meciul din Supercupă, cu Dinamo. Tot atunci se va vedea dacă suntem o echipă defensivă.
- Cu cine crezi că vă bateţi la titlu în noul sezon?
- Sunt aceleaşi echipe ca şi anul trecut. Doar că acestora li se mai adaugă Poli Timişoara şi Urziceniul!
- Care este atuul vostru în această luptă?
- Dorinţa foarte mare de a demonstra că nu suntem o echipă de pluton.























































