"Nu ma las speriat de terorismul incompetentilor!"
Rep: De la jumatatea lunii februarie la Radio Romania se organizeaza concursuri pentru ocuparea posturilor de manageri. D.S.: Codul Muncii, din pacate, nu ne-a permis sa scoatem la concurs toate
Rep: De la jumatatea lunii februarie la Radio Romania se organizeaza concursuri pentru ocuparea posturilor de manageri.
D.S.: Codul Muncii, din pacate, nu ne-a permis sa scoatem la concurs toate posturile de conducere. Actualele reglementari din domeniul muncii incurajeaza aparitia directorilor care au contracte pe viata. Prevederile de acest tip descurajeaza competitia, spiritul antreprenorial, dar, in schimb, incurajeaza lipsa de creativitate, subperformanta si populismul. Totusi, tin sa precizez ca am reusit sa scoatem la concurs cele mai importante posturi de conducere din cadrul corporatiei noastre. Posturile de membru al Comitetului director au fost ocupate prin concurs. Este vorba despre directorii generali adjuncti, persoane care joaca un rol decisiv in materializarea politicilor si strategiilor elaborate de catre Consiliul de administratie. Ultimul post de director general adjunct va fi scos la concurs pana la sfarsitul anului.
Rep: Cum s-au desfasurat concursurile: a fost cate un candidat pentru fiecare post?
D.S.: Am avut situatii variate si am tras concluzii utile. Au existat concursuri la care a candidat cate o persoana si a pierdut. La postul de redactor-sef al canalului Radio Romania Actualitati au candidat sase persoane si nu a castigat nimeni. Capacitatea manageriala, calitatile de lider si nivelul profesional au fost principalele criterii dupa care am evaluat candidatii.
Rep: Cine a facut parte din comisiile de concurs?
D.S.: Comisiile au fost formate din membri ai Consiliului de administratie si ai Comitetului director la care s-au adaugat personalitati ale vietii culturale, stiintifice, de afaceri si din domeniul mass-media. Am sa mentionez cele mai sonore nume care ne-au onorat prin participarea la comisiile noastre de concurs: doamnele Ecaterina Oproiu si Catalina Buzoianu, domnii Virgil N. Constantinescu, fost presedinte al Academiei Romane, fost ambasador al Romaniei la Bruxelles, Eugen Uricaru, presedintele Uniunii Scriitorilor, profesorul universitar Ovidiu Nicolescu, presedintele Asociatiei Nationale a intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, Aurel Vainer si Nicolae Vasile, vicepresedinti ai Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, Vartan Arachelian, Ion Ghitulescu si altii.
Rep: Care sunt principalele dumnevoastra concluzii dupa aproape doua luni de concursuri?
D.S.: Companiile care doresc sa fie dinamice, doresc sa se impuna ca lideri de piata trebuie sa scoata posturile de manageri la concurs la 2 - 4 ani. in al doilea rand, evaluarea bianuala a managerilor reprezinta o completare indispensabila. O persoana care stie ca ii sunt masurate performantele de doua ori pe an este tot timpul in priza. Apoi, posturile de conducere se cer ocupate de persoane care au datele necesare sa fie manageri, nu de persoane care in primul rand sunt buni executanti. Unii colegi care au pierdut examenele m-au intrebat cum le justific acest rezultat pentru ca stiu sa scrie stiri foarte bune, sau sunt reporteri foarte buni. Le-am dat dreptate, sunt ziaristi foarte buni, unii dintre ei, dar nu este suficient! Noi ne asteptam ca directorii generali adjuncti, directorii, redactorii-sefi de la Radio Romania sa fie adevarati lideri ai compartimentelor, posturilor de radio pe care le conduc. Cred ca este si pacat sa iei un ziarist foarte talentat si sa faci din el, sau din ea, un manager lamentabil.
Am mai constatat cu tristete ca in unele departamente nu a existat in ultimii 7 - 8 ani nici o preocupare pentru formarea unei noi generatii de manageri. Pur si simplu, in unele cazuri, nu am avut de unde alege un manager talentat si cu o oarecare experienta la nivel mediu. Este regretabil, pentru ca unii fosti manageri au dus o politica de parjolire a terenului pentru ca nici un tanar sa nu le poata periclita pozitia. Asa ceva nu se va mai intampla.
Rep: Sa inteleg ca tinerii nu au avut sanse la aceste concursuri?
D.S.: Nu, nu a fost asa. Din contra, ne-am straduit sa ii incurajam sa se inscrie la concurs. Ultimele concursuri pentru posturile de manageri au fost acum 8 ani si aproape a disparut cultura competitiei. Am inceput sa o revalorizam. Conditiile de inscriere la concurs au permis tinerilor fara experienta manageriala sa se prezinte pentru posturile de redactor-sef adjunct. La posturile de redactor-sef si director se cere o experienta manageriala minima de 1 an, iar pentru posturile de director general adjunct este necesara o experienta manageriala de minimum 3 ani. Sa va dau cateva exemple de tineri care au castigat, datorita calitatilor lor, posturi de conducere: Emilian Blinda, director general adjunct pentru strategie si comunicare - 36 de ani, Cristina Comandasu, redactor-sef al postului Radio Romania Muzical "George Enescu" - 28 de ani, Dan Preda, redactor-sef al Agentiei de Presa RADOR - 40 de ani, Atila Vizaure, redactor-sef al Redactiei Teatru National Radiofonic - 40 de ani, redactorii-sefi adjuncti de la Camera stirilor si de la Agentia de presa RADOR - circa 40 de ani. Desigur, avem si manageri cu experienta care au inregistrat rezultate deosebite pana acum si in care am toata increderea.
Rep: Nu a fost un risc sa organizati concursuri intr-un an electoral?
D.S.: Ba da, dar nu mai puteam astepta. Programul de revitalizare si repozitionare a radioului national pe care l-am elaborat acum doi ani tine seama de durata mandatului de patru ani al Consiliului de administratie. O intarziare de un an punea in pericol pozitia noastre de lider pe piata media. Riscul a fost calculat. Am planificat si organizat cu atentie fiecare concurs. Organizarea pe posturi de radio a ziaristilor, tehnicienilor si economistilor o vom face dupa terminarea alegerilor locale pentru a nu perturba activitatea in campania electorala. Cel mai mare risc l-a reprezentat pericolul politizarii de catre diferite grupuri de interese a procesului nostru de modernizare. Sunt cativa oameni politici, probabil ca ati observat si dumneavoastra, care la diferite intervale ne ataca. Ne-am obisnuit si ii intelegem: asa este jocul politic. Ascultatorii nostri, insa, cei mai fideli, aspri si importanti evaluatori de care tinem si vom tine intotdeauna seama, apreciaza eforturile noastre de innoire.
Rep: Cum veti stimula formarea de manageri tineri care sa reprezinte, de ce nu, o presiune care sa apese pe actuala generatie de sefi?
D.S.: intrebarea este foarte interesanta. Consiliul de administratie a lansat acum o luna un pachet de masuri pentru introducerea managementului prin proiecte. Persoane fara experienta manageriala vor putea coordona pe perioade de pana la un an proiecte care vor avea atasate echipe de lucru si bugete proprii. Managerii de proiect vor urma si cursuri de initiere in management. Programul se constituie intr-un adevarat incubator de manageri. Rezultatele se vor vedea in doi - trei ani.
Rep: Au existat si contestatii?
D.S.: Dupa prima saptamana de concurs eram ingrijorat: nu aveam nici o contestatie. Apoi, m-am linistit: a aparut prima contestatie urmata de altele trei. Am intrat in normal. insa, nimeni nu a contestat conditiile de concurs inainte sa sustina concursul. Nimeni nu a vrut detalii suplimentare materialului deosebit de amplu pus la dispozitia tuturor candidatiilor inainte de a se prezenta in fata comisiei. Din cate am observat, contestatiile sunt de trei tipuri: contestatiile oamenilor seriosi care doresc sa li se explice de ce nu au castigat pentru a se pregati in vederea altui concurs; contestatiile celor care nu au valoare profesionala, dar simt nevoia sa isi "spele obrazul de familist" in fata colegilor printr-o contestatie cat mai virulenta; si contestatiile tip santaj ale celor care au pierdut un concurs, alearga imediat dupa un alt post, indiferent daca sunt pregatiti sau nu, si doresc sa intimideze comisiile. Nu ma las speriat de terorismul incompetentilor practicat in institutiile publice romanesti de dupa Revolutie.





















































