Nu e nicio dramă: fotbaliștii Craiovei s-au dezlănțuit pe ritmuri de manele după eliminarea din Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama Universității Craiovei de la Atena nu este, de fapt, decât o problemă pentru palmaresul și pentru bugetul clubului, care a rămas fără un milion de euro. În declarațiile de după jocul de joi, elevii lui Filipe Coelho se dădeau distruși de loviturile încasate în prelungiri, dar, de fapt, erau praf în ochii suporterilor. 

Baiaram a fost sufletul bairamului FOTO Captură video Instagram @mihamcqueen
Baiaram a fost sufletul bairamului FOTO Captură video Instagram @mihamcqueen

Asta pentru că jucătorii Craiovei au petrecut pe manele, la 24 de ore după eșecul cu AEK Atena, 2-3cu AEK, cu goluri primite în prelungiri. O remiză le era suficientă „juveților” pentru a merge mai departe.

Oltenii au avut 2-0 în Grecia și au intrat în prelungiri cu un gol avantaj, însă au încasat de două ori până la fluierul final, iar astfel au căzut până pe locul 25, primul de sub linie, și au fost pierdut dramatic un loc în play-off-ul pentru „optimi”.

Vineri seară, la aproximativ 24 de ore distanță de eșecul de la Atena, jucătorii de la Universitatea Craiova au fost surprinși la o petrecere, în timp ce cântă și dansează în jurul interpretului Bogdan De La Ploiești.

Printre altele, s-a cântat melodia „Made in Romania”, reinterpretată special pentru elevii lui Filipe Coelho în versiunea „Made in Oltenia”. De asemenea, ulterior un alt interpret a cântat imnul Universității Craiova.

Olteni au cântat imnul la petrecere, pe imagini fiind surprins inclusiv Sorin Cârțu, președintele de onoare al clubului. Crețu, Mogoș, Houri, Baiaram, Cicâldău sau Vladimir Screciu au fost câțiva dintre jucătorii petrecăreți, la scurt timp după dezastrul din Europa.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite