"Negociem cu doi tehnicieni pentru postul de antrenor al lotului olimpic"
Presedintele FR de Box, Iosif Armas, a declarat, ieri, dupa sedinta Biroului Federal, ca va propune in sedinta de azi doua persoane pentru postul de antrenor coordonator al lotului olimpic roman,
Presedintele FR de Box, Iosif Armas, a declarat, ieri, dupa sedinta Biroului Federal, ca va propune in sedinta de azi doua persoane pentru postul de antrenor coordonator al lotului olimpic roman, ramas liber dupa demiterea lui Relu Auras. "Deocamdata sunt in negocieri cu persoanele pe care le-am propus pentru postul de antrenor si ar fi pacat sa deconspir, sa spun ceva ce nu am finalizat, sa nu am contractul semnat", a spus Armas. Presedintele FRB a adaugat ca nu poate comenta dezastrul din Croatia, dar ca romanii mai au un cuvant de spus in boxul mondial. "Este greu sa analizez dezastrul din Croatia. Cred ca fiecare dintre noi a vazut foarte clar ca, daca acum cativa ani eram in primele trei forte, iata ca acum patru-cinci sportivi romani s-au calificat pe locul 5 in Europa si e pacat. Chiar daca o mare parte dintre ei sunt viitorul de maine al boxului romanesc", a mentionat Armas. Presedintele Agentiei Nationale pentru Sport (ANS), Octavian Morariu, prezent la sedinta Biroului Federal, a precizat ca sportivii romani trebuie sa invete din greseli si sa fie constructivi. "Cel mai important acum este sa avem cati mai multi sportivi calificati la Olimpiada. Dupa ce am aflat ca nu s-a calificat nici unul dintre sportivii lotului de box am fost deceptionat. Dupa rezultatele din ultima vreme, sansele sa obtinem la Atena aceleasi performante ca la Sidney sunt mici, din acest motiv am cerut sportivilor sa fie constructivi", a spus Morariu.




















































