Ne întoarcem la baraj | adevarul.ro

Ne întoarcem la baraj

Publicat:
Ultima actualizare:
0

România a pierdut ieri întâlnirea cu Franţa, din primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis, iar în toamnă va juca la baraj, pentru a 12-a oară După ce sâmbătă perechea Mergea /

România a pierdut ieri întâlnirea cu Franţa, din primul tur al Grupei Mondiale din Cupa Davis, iar în toamnă va juca la baraj, pentru a 12-a oară

După ce sâmbătă perechea Mergea / Tecău reuşise să ne readucă în lupta pentru calificarea în sferturile Cupei Davis, ieri, Andrei Pavel nu a reuşit să-i facă faţă lui Richard Gasquet, astfel că Franţa s-a impus în întâlnirea cu România. Scorul final, 4-1, a fost stabilit după ultima întâlnire dintre Clement şi Mergea.

Aproape două ore a rezistat "Cneazul" în faţa uraganului Gasquet, francezul reuşind să se impună în trei seturi, scor 6-3, 6-2, 7-5. În toată această perioadă, veteranul din lotul României, care a ajuns la vârsta de 33 de ani, a reuşit 77 de puncte câştigătoare, dar şi 35 de greşeli neforţate.

În schimb, adversarul său a avut 104 puncte câştigătoare şi numai 15 greşeli neforţate. Din păcate pentru noi, francezul s-a aflat tot timpul la conducerea partidei, lucru ce l-a enervat pe Pavel, care a spart o rachetă după ce a lovit cu ea de pământ.

Gasquet a avut nevoie de 33 de minute pentru a se impune în primul set, după ce, la scorul de 4-3, a reuşit un break, iar apoi şi-a câştigat serviciul, pentru 6-3. În setul doi, la scorul de 2-2, francezul a reuşit un nou break, iar apoi s-a desprins la 6-2. Pavel a avut şanse reale să-şi adjudece cel de-al treilea set, în care a condus cu 5-2, şi să reintre în luptă. De la acest scor însă Gasquet a câştigat cinci gamuri consecutive şi astfel a obţinut victoria în doar trei seturi. În ultimul meci al întâlnirii, Florin Mergea s-a înclinat în faţa lui Arnaud Clement, scor 5-7, 6-7.

Mergea/Tecău ne-au făcut să visăm

"La dublu nu avem nicio şansă. Trebuie să ne concentrăm asupra partidelor de simplu", spunea Ilie Năstase înaintea întâlnirii Franţa - România. Însă perechea Mergea/Tecău a reuşit surpriza la Clermont-Ferrand şi, după un meci de patru ore şi 35 de minute, s-a impus în faţa cuplului Clement/Llodra, scor 3-6, 7-5, 7-5, 6-7, 11-9. Aceasta a fost abia a doua înfrângere în Cupa Davis a cuplului francez.

În ceea ce priveşte România, aceasta nu a mai câştigat o partidă de dublu desfăşurată în Grupa Mondială din 2001, atunci când Pavel/Trifu învingea cuplul Goellner/Prinosil, într-o întâlnire contra Germaniei. "Nu vreau să fiu maliţios şi să spun că nu sunt surprins. Dar trebuie să crezi mereu în şansa ta, asta este Cupa Davis. Ştiam că pot face un meci bun pentru că deja câştigaseră o partidă mare în Cupa Davis în Ecuador, în condiţii grele", a spus Segărceanu pentru presa franceză.

Se construieşte o nouă echipă de Cupa Davis

Succesul cuplului este dat de calităţile celor doi jucători, care se completează foarte bine: Tecău aduce forţa, în timp ce Mergea vine cu măiestria.

"Este o combinaţie excelentă. Se completează foarte bine, pentru că Tecău este bun la fileu şi are un serviciu puternic, în timp ce Mergea este magicianul", i-a caracterizat Segărceanu pe cei doi.

Dacă o dată cu acest meci contra Franţei, România pare a-şi fi descoperit un "dublu" veritabil, în schimb întâlnirea de la Clermont-Ferrand ar putea fi ultima pentru Andrei Pavel în Cupa Davis. Pavel a spus de mai multe ori în ultima vreme că în acest an vrea să se retragă din naţională. Acum, după cele două evoluţii mai puţin reuşite, Andrei pare tentat să le lase locul lui Hănescu, Mergea, Tecău şi Crivoi pentru a construi o nouă echipă, care în septembrie să lupte pentru supravieţuirea în elita tenisului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite