Natalia Hejkova, noua antrenoare a naţionalei feminine de baschet
0Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că noua antrenoare a naţionalei de baschet feminin este slovaca Natalia Hejkova, cu care se va semna contractul la finalul lunii în curs.
"Sunt bucuroasă să anunţ că am ajuns la o înţelegere cu Natalia Hejkova, antrenoare slovacă, binecunoscută în Europa, câştigătoare a Euroligii ca antrenoare. Anul trecut a condus Ros Casares în Spania şi are o carte de vizită impresionantă. Este important de ştiut că ea crescut-o pe marea jucătoare Diana Taurasi, pe care o sfătuieşte în permanenţă. Ne bucurăm că va lucra cu naţionala ţării noastre. Urmează să semnăm contractul la Istanbul, la finalul lunii, când are loc Turneul Final al Euroligii", a declarat preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, pentru Mediafax.
Natalia Hejkova a câştigat Euroliga de patru ori în carieră, de două ori cu echipa MBK Ruzomberok (1999 şi 2000) şi tot de două ori cu Spartak Moscova ( 2007 şi 2008).























































