Nastase, Tiriac si Virginia Ruzici, cei trei romani din muzeul Roland Garros

* Corespondenta de la Adrian MACARIE, trimisul nostru special la Paris * Ilie Nastase si Virginia Ruzici au cate un loc in "Tenniseum", in calitate de castigatori ai turneului, iar lui Tiriac i se recunosc meritele in dezvoltarea acestui sport

Zi de zi, zeci de mii de oameni iau cu asalt aleile de la Roland Garros si, daca pe nici unul dintre terenurile centrale nu joaca vreun francez, atunci nu ai nici o sansa sa te poti plimba linistit. Copii care urla, se striga unii pe altii in vanatoarea de autografe, turisti straini sau francezi provinciali care cheltuie sutele de euro in goana de la restaurant spre standurile unde se vand suveniruri, toata aceasta agitatie iti da dureri de cap. In momentul in care simti ca explodezi si ai nevoie de un loc linistit, unde sa te relaxezi, iti aduci aminte de "Tenniseum" sau, pe intelesul tuturor, Muzeul tenisului de la Roland Garros. Imediat ce ai coborat cele doua randuri de trepte, ajungi intr-o alta lume: liniste, racoare si nici un zgomot care sa te deranjeze. In "Muzeul Tenisului", la cativa metri sub celebra zgura pariziana, nici macar telefonul mobil nu merge. Investitia de cinci milioane de euro a Federatiei Franceze de Tenis, "in care eu ma simt atat de bine", cum avea sa declare Ilie Nastase, a fost gandita, in primul si-n primul rand, ca un sanctuar al tenisului francez. Gasesti acolo, pe langa o foarte interesanta istorie a jocului de tenis, toate figurile celebre ale tenisului francez si toate momentele importante care i-au marcat existenta. Ajuns in Franta pe la inceputul secolului al XI-lea, "tenisul adevarat", cum era el numit la inceput, a cucerit imediat. Se juca peste tot, pe strazi, in piete sau pe plaja. Orice loc suficient de neted si de lat, astfel incat sa se poata intinde fileul, era perfect. Tenis jucau, pe vremea aceea, in special cei bogati, pentru ca echipamentul de joc era destul de scump, asa cum, de altfel, se intampla si acum. Tenisul pe care il stim noi acum a fost recunoscut ca sport abia in 1874, cand maiorul Walter Wingfield obtine un brevet pentru un nou sport, "Sphairistike", cuvant grecesc pentru "jocuri cu mingea" sau "Lawn tennis". Trei ani mai tarziu, in 1877, avea loc primul turneu oficial de tenis la "All England Croquet and Lawn Tennis Club" din Wimbledon, acelasi loc in care se joaca astazi turneul de Mare Slam pe iarba de la Londra. Cativa ani mai tarziu, jocul de tenis in forma lui moderna a fost exportat in Franta si, in numai cativa ani, francezii au inceput sa domine lumea acestui sport. A fost, in anii '20 si '30, cea mai buna perioada a tenisului francez, atat la feminin, unde "regina tenisului", Suzanne Lenglen, castiga turneu dupa turneu, cat si la masculin, unde cei patru muschetari, Jean Borotra, Henri Cochet, Rene Lacoste si Jacques Brugnon, au jucat timp de noua ani, 1925-1933, noua finale consecutive in Cupa Davis, castigand sase dintre ele. Un loc aparte in muzeu, ca si in inima francezilor, il ocupa Suzanne Lenglen. Dincolo de cifrele reci, care ii arata valoarea - de sase ori campioana la Roland Garros, in 1925 si 1926, cand a castigat titlurile la simplu, dublu si dublu mixt, de 15 ori campioana la Wimbledon, de sase ori la simplu, 1919-1923 si 1925, de sase ori campioana la dublu feminin, in aceeasi perioada, si de trei ori campioana la dublu mixt, in 1920, 1922 si 1925, precum si de doua ori campioana olimpica, in 1920, la simplu si la dublu, Lenglen te cucereste prin gratie. Nu trebuie sa fii indragostit nici de tenis, nici de balet ca sa-ti placa Suzanne Lenglen, pentru ca cele cateva imagini pastrate in arhiva acestui muzeu te cuceresc pe loc. Avand pe retina imaginea smash-ului ucigator trimis cu peste 200 de km/ora de un Roddick, Federer, sau chiar de catre surorile Williams, ramai mut de uimire in fata gratiei smash-ului trimis de Suzanne. De undeva de la mijlocul terenului, fara nici un fel de ura, din pura placere, Suzanne trimite mingea cu racheta din mana dreapta, in vreme ce piciorul stang, de care nu are nevoie pentru a executa aceasta lovitura, se ridica usor pana-i depaseste privirea. Ai impresia ca il va lipi de frunte si va executa o pirueta. In acelasi muzeu exista o colectie de scurte filme, de interviuri si documentare, printre care si unul intitulat: "Loviturile campionilor: reverul". Timp de 20 de minute, realizatorii documentarului iti arata evolutia reverului, ti-i arata pe Rod Laver si Steffi Graf, pe Pete Sampras si Martina Navratilova, dar din toata insiruirea de imagini una singura iti ramane in minte si te insoteste mult timp: reverul din saritura al frantuzoaicei Lenglen. Executat cu gratia unei balerine pentru ca asa simtea ea, si nu pentru ca asa trebuia, reverul acesta reprezenta una dintre armele ei redutabile. In plus, precizia cu care Lenglen trimitea mingea acolo unde dorea, considerand de neiertat sa o trimita in fileu sau in afara terenului, i-au adus, inca de atunci, supranumele de "regina tenisului", pe care nu l-a pierdut niciodata. In ceea ce-i priveste pe romani, locul lor in "Muzeul Roland Garros" este bine stabilit. Virginia Ruzici, Ilie Nastase si Ion Tiriac sunt cei trei jucatori din Romania acceptati de francezi in sanctuarul lor, Virginia si Ilie pentru ca au castigat si au facut istorie la acest turneu, Ion Tiriac pentru felul in care a ajutat la dezvoltarea acestui sport. Exista, asa cum spuneam, o arhiva de filme in acest muzeu, si printre ele se regasesc doua rezumate, cel al finalei masculine din 1973, castigata de Ilie Nastase in fata iugoslavului Nikki Pilic, si, bineinteles, cel al finalei feminine din 1978, in care Virginia Ruzici a invins-o pe Mima Jausovec. In plus, exista un ecran urias pe care sunt proiectate incontinuu momente deosebite din istoria Roland Garros-ului, de la schimburi de mingi extraordinare la lovituri superbe si, bineinteles, eternele giumbuslucuri ale jucatorilor de tenis, la loc de frunte aflandu-se, se putea altfel, Yannick Noah, cel mai iubit jucator francez din toate timpurile.
Monica Niculescu a spulberat-o pe Korina Perkovic
Cea mai buna junioare din Romania in acest moment, cel putin din punct de vedere al clasamentului, a stat pe teren ieri doar 42 de minute, suficient pentru a o spulbera pe adversara sa din turul secund al turneului rezervat junioarelor la Roland Garros. Compatrioata noastra, cap de serie nr. 9/12, i-a administrat germanei Korina Perkovic un umilitor 6-0, 6-0, rezultat care i-a asigurat un loc intre cele mai bune 16 junioare la editia 2004 a Roland Garros. Alaturi de ea s-a calificat si Madalina Gojnea, cea de-a doua junioare din Romania ramasa pe tabloul principal, care, desi s-a calificat tot dupa o victorie in doua seturi, 6-3, 6-2, a stat pe teren 68 de minute pentru a o elimina pe ucraineana Olga Savchuk.
Surorile Williams, trimise acasa in aceeasi zi
Ieri a fost o zi neagra pentru familia Williams, cele doua surori, Serena si Venus, favoritele cu numerele 2 si 4, fiind eliminate in faza sferturilor de finala. Serena, campioana in 2002, a pierdut in trei seturi, 3-6, 6-2, 3-6, in fata compatrioatei sale Jennifer Capriati, in vreme ce Venus, care se afla, inca, in cautarea unui titlu la Paris, a cedat mult mai usor, 3-6, 4-6, in fata rusoaicei Anastasia Myskina.