Mutu: “El va fi urmaşul meu la naţională!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Briliantul" a descoperit în lotul lui Piţurcă jucătorul care va prelua de la el tricoul cu numărul 10 la prima reprezentativă.

Adi Mutu a participat azi la conferinţa de presă organizată la Mogoşoaia, în care a vorbit despre "dubla" cu Turcia şi Olanda. Revenit după o pauză de un an la naţională, atacantul lui Ajaccio a trasat obiectivul tricolorilor: două egaluri.

"Turcia are 60% şanse"

"Vrem 6 puncte, dar pentru că jucăm cu cele mai bune echipe din grupă, ar fi bune şi două egaluri. Nu trebuie să ne facem iluzii, sunt două echipe foarte valoroase.Turcia are prima şansă, joacă în Turcia, e foarte greu. Au cam 60% şanse, dar aşa s-a zis şi cu Vaslui la Fener şi au reuşit un egal"", a spus Mutu.

"Grozav şi Maxim sunt foarte talentaţi"

"Briliantul" şi-a găsit în lotul lui Piţurcă urmaşul la echipa naţională. "Sunt jucători noi, tineri, dar cei mai buni din acest moment. Este normală această schimbare de generaţii, sper să-i ajut şi eu cu ceva atât timp cît voi fi la echipa naţională. Îmi place Grozav, el poate fi viitorul. Şi Maxim, de asemenea. Sunt doi jucători foarte talentaţi. Sper să rămînă cu picioarele pe pământ şi să continue la fel de bine. Mă bucur şi pentru Gabi Torje, a avut ghinionul că Udinese avea mulţi jucători în formă anul trecut. Acum s-ar fi impus şi acolo fără probleme", a mai spus jucătorul de 33 de ani.

Vrea să fie titular

Chiar dacă se declară la 70% din capacitatea fizică, Mutu vrea să fie titular: "Nu este o problemă dacă nu port banderola, domnul Piţurcă decide. Eu vreau să fiu titular. Nu m-ar deranja să fiu rezervă, ştiu că ceilalţi au jucat mai mult în ultima perioadă".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite