MP al Germaniei nu va mai fi finanţat de consiliul local din Hockenheim
Consiliul municipal din Hockenheim a decis să nu mai finanţeze Marele Premiu al Germaniei la Formula 1, organizat pe teritoriul său odată la doi ani, întrucât estimează că va pierde peste 6 milioane de euro la ediţia viitoare, în 2010.
'Noi trebuie să eliminăm acest risc pentru oraş, întrucât s-ar putea să pierdem chiar mai mult de şase milioane. Trebuia să finanţăm în întregime această sumă prin împrumuturi', a declarat primarul oraşului Hockenheim, Dieter Gummer, pentru agenţia sportivă germană Sid.
Oraşul de 20.000 de locuitori, care deţine 94 la sută din drepturile societăţii care gestionează circuitul şi, implicit, responsabil pentru eventuale deficite, rămâne în discuţii cu Bernie Ecclestone, care comercializează drepturile din Formula 1 prin intermediul Formula One Management (FOM), pentru a asigura finanţarea cursei.
Pentru a figura în Formula 1, organizatorii europeni trebuie să plătească FOM sume mari de bani, evaluate la peste 20 de milioane de dolari, cu o creştere anuală previzibilă de peste 10 la sută. Ori, regulamentul fixat de FOM le interzice să apeleze la sponsori şi îi obligă să se finanţeze doar din vânzarea biletelor, bani insuficienţi.
În 2009, MP al Germaniei se va desfăşura pe circuitul din Nurburgring pe 12 iulie






















































