Video „Moartea“ gimnasticii, explicată de Ana Bărbosu: cum s-a ales praful de un sport în care făceam furori
0În plină campanie electorală, politicienii au învățat că e bine să vorbești și despre sport, să ai apariții pe site-urile de sport și, în general, să-ți manifești preocuparea pentru mișcare, pentru sportul de masă. Și, eventual, să promiți marea cu sarea, vorbind, de pildă, despre ridicarea unei săli polivalente în București. Adică, un proiect care, de decenii întregi, e la nivel de promisiune.
Desigur, începând cu ianuarie 2025, când alegerile vor fi trecut, toată această preocupare a politicienilor pentru sport va dispărea. Și sportul va reveni acolo unde a fost în ultimii mulți ani în România: la coada listei priorităților pentru guvernanții din această țară.
Consecința acestei situații? S-a ales praful de sportul românesc și acum celebrăm, ca pe o mare reușită, o ediție a Jocurilor Olimpice în care am luat 9 medalii. Prin comparație, la edițiile de după Revoluție, România încheia Jocurile Olimpice de Vară cu următoarele rezultate:
*Barcelona 1992: 18 medalii
*Atalanta 1996: 20 de medalii
*Sydney 2000: 26 de medalii
*Atena 2004: 19 medalii
Apoi, începând cu JO 2008, de la Beijing, niciodată n-am mai reușit să avem un bilanț olimpic format din două cifre. Iar la această situație a contribuit și prăbușirea gimnasticii, printre altele. Adică, un sport la care dădeam, cândva, „ora exactă“, formând niște sportivi de talie mondială. Acum, la Paris 2024, România a cucerit un bronz, cu chiu cu vai, prin Ana Bărbosu (18 ani).
Prezentă la podcastul Business Philosophy, realizat de jurnalistul Romeo Chiriac, Ana a explicat de ce gimnastica românească s-a dus în cap, fiind astăzi în umbra multor țări care se uitau cu admirație la noi și la gimnastele noastre.
Ce a spus Ana Bărbosu la Business Philosophy?
*Cred că am reușit un lucru extraordinar, să aducem medalie olimpică după 12 ani de pauză, în condițiile în care l-am obținut. Pentru că, nemaifiind rezultate, gimnastica a fost mai neglijată. Și în ciuda acestui fapt, noi am lucrat cu ce am avut.
*Când am mers în cantonament, în Germania, am rămas mască la ce infrastructură și ce aparate au acolo. Exista o platformă la sărituri pe care o ridicai dintr-o telecomandă. Când am văzut acel lucru nici nu mi-a trecut prin cap că există așa ceva! La noi, trebuie să construim din calupi, să-i ducem dintr-o parte în alta a sălii, iar la sfârșitul antrenamentului îi ducem la loc.
*Sunt diferențe uriașe între sălile noastre și cele de afară. Dar, totuși, noi am făcut rezultat cu ce am avut. Acum sper și, într-adevăr, sunt semne că va exista mai multă susținere din partea autorităților pentru gimnastică. Pentru că e nevoie de saltele. Există sălile de lot cu un nivel destul de bun de aparatură, dar la sălile de club, unde încep copiii, nu sunt saltele, e aparatură veche veche.
Se încarcă comentariile...
