Marius Stan: „Craiova a ajuns la retrogradare pentru că acolo s-a gândit pompieristic”

Directorul general al FC Oţelul a spus, înaintea partidei pe care echipa sa o va susţine împortiva formaţiei oltene, că o eventuală retrogradare a Universităţii nu ar fi o dramă şi ar putea avea chiar efecte pozitive asupra grupării din Bănie.
„În oarecare măsură, mi-ar părea rău ca Universitatea Craiova să retrogradeze, dar nu noi am adus-o aici. Iar dacă va fi să retrogradeze, nu este o dramă. Vor reveni imediat, mai puternici, mai înţelepţi, nu vor mai face aceleaşi greşeli. Nu-i judec eu, dar din afară se vede că acolo s-a gândit pompieristic. După o victorie, imediat spuneau că vor Europa League, iar la meciul următor, dacă-l pierdeau, vorbeau de evitarea retrogradării", a declarat Marius Stan.
Partida Univesitatea Craiova - Oţelul Galaţi, din ultima etapă a Ligii I, este programată sâmbătă, de la ora 16.30. Formaţia craioveană are nevoie de victorie pentru a fi sigură că scapă de retrogradare.





















































