Marius Copil, disperat: Singurul jucător român din Top 100 a apelat, din nou, la antrenorul la care renunţase în februarie
0După un 2018 excelent, care i-a adus finala turneului de la Basel, dar şi un meci memorabil cu Roger Federer (3 ATP), Marius Copil (81 ATP) traversează un 2019 de coşmar.
Marius Copil a încheiat 2018 pe locul 60 în lume, iar apoi, în luna ianuarie, a atins cea mai bună clasare din cariera lui de până acum: locul 56 ATP. Doar că, în acest moment, sportivul de 28 de ani e într-o cădere liberă.
Pe scurt: Copil aproape că nu mai bate pe nimeni, iar bilanţul său din acest sezon vorbeşte de la sine: 5 victorii, 14 înfrângeri. Deocamdată, românul rezistă în Top 100 datorită punctelor strânse, anul trecut, la Basel. Dacă nu se va redresa însă până la acest turneu, cu siguranţă, va urma ieşirea din Top 100 mondial.
În disperare de cauză, Copil tocmai a anunţat pe pagina sa de Facebook reluarea colaborării cu Andrei Pavel, antrenor cu care a mai lucrat, între august 2018 şi februarie 2019.
„Începând din această săptămână, am reluat colaborarea cu Andrei Pavel. Un antrenor din a cărui experienţă mai am foarte multe de învăţat şi care m-a ajutat mult. Sunt convins că vom face echipă foarte bună împreună“, a anunţat Copil.
În martie, aprilie şi mai, Copil a disputat 9 meciuri dintre care 7 pierdute!