Marioneta lui Gigi Becali a plecat din România. De ce n-a vorbit în română în cei trei ani la FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elias Charalambous (45 de ani), fostul antrenor de la FCSB, a părăsit în această dimineață România. Cipriotul a oferit declarații pe aeroport.

Elias Charalambous, la meciul european cu Manchester United   FOTO Facebook
Elias Charalambous, la meciul european cu Manchester United FOTO Facebook

Am avut trei ani uimitori. A fost o călătorie minunată. Cel mai important e ce s-a întâmplat în ultimele două zile. Mesajele pe care le-am primit de la fani reprezintă cea mai mare victorie. Când vii aici e un lucru, dar să pleci așa, primind atâtea mesaje, e ceva ce nu poți cumpăra.

Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor, celor care susțin clubul în România. Nu doar lor, vreau să le mulțumesc tuturor românilor pentru cum s-au comportat cu mine, pentru cum m-au tratat.

Mi-am făcut mulți prieteni buni care vor fi alături de mine toată viața. Cele mai importante momente pentru mine au fost ultimele două zile. Cel mai important e cum pleci. Iar tot acest respect pe care l-am primit, nu doar de la fanii noștri, ci și de la fanii altor echipe.

În ultimele două zile, m-am întâlnit prin oraș cu suporteri Dinamo, Rapid, iar aceștia mi-au arătat respect. Asta e totul. Celelalte momente importante au fost trofeele și aventurile europene, astea sunt cele mai frumoase momente de la acest club”, a spus Charalambous, care s-a despărțit de patron de care a ascultat orbește printr-un mesaj. 

Mulțumesc pentru tot”, a spus Charalambous în română, la finalul dialogului cu jurnaliștii, apoi a continuat în engleză: „Știu să vorbesc română, înțeleg foarte bine, cred că toți trebuie să știe că respect țara, am stat 3 ani aici. Mă exprim mult mai bine în engleză, pot zice ceva ce nu e înțeles bine în română, nu vreau să nu fiu înțeles. Acesta e singurul motiv pentru care nu am vorbit în română. Nu a fost legat de respect sau despre altceva”.

Cipriotul a câștigat două titluri de campion în Superliga, în 2024 și 2025, plus două Supercupe, 2024 și 2025. Are 170 de meciuri: 88 de victorii, 41 de remize, 41 de înfrângeri.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite