Mainile nu mai conteaza in stabilirea pozitiei de ofsaid
0Presedintele CCA, Ion Craciunescu, a declarat, marti, ca FIFA a decis ca una din prevederile pozitiei de ofsaid sa fie modificata. International Board a discutat cu toti factorii responsabili despre
Presedintele CCA, Ion Craciunescu, a declarat, marti, ca FIFA a decis ca una din prevederile pozitiei de ofsaid sa fie modificata. International Board a discutat cu toti factorii responsabili despre pozitia jucatorului ce trebuie luata in calcul cand se judeca pozitia de ofsaid si s-a ajuns la concluzia ca nu mai trebuie luata in calcul si pozitia mainilor, spune Craciunescu. "Ultima reglementare a regulii ofsaidului spune ca se judeca pozitia cea mai avansata a corpului. In cazul in care picioarele, capul sau corpul jucatorului se afla in fata in momentul pasei, fotbalistul va fi sanctionat in pozitie de ofsaid. Nu se va mai tine cont de pozitia mainilor, daca sunt in spate sau in fata. Corpul trebuie sa fie complet detasat fata de cel al jucatorului advers", a declarat Ion Craciunescu, care a mai adaugat ca "acum nu mai este vorba despre acel spatiu liber dintre cei doi jucatori sau fanta de lumina, cum a denumit-o presa". Craciunescu a adaugat ca, saptamana viitoare, CCA va organiza sapte centre zonale in tara unde vor participa arbitri din toate esaloanele pentru a li se explica noua reglementare in privinta ofsaidului. Presedintele CCA a mai spus ca la aceste cursuri vor fi invitati si antrenori, pentru "a vedea si noi pe cine intereseaza prevederile din regulament si pe cine nu", a mai spus Craciunescu.























































