Lupescu şi-a anunţat, oficial, candidatura la şefia Federaţiei Române de Fotbal: „Trebuie să facem ceva ca să nu cădem mai jos!“
0În cadrul unei ceremonii spectaculoase, fostul mijlocaş, susţinut de foarte multe personalităţi, printre care Mircea Lucescu şi Alex Ferguson, a anunţat că va participa la alegerile de la 18 aprilie.
Cu foştii săi colegi de la Generaţia de Aur alături, Ionuţ Lupescu a început „meciul“ cu Răzvan Burleanu pentru funcţia de preşedinte în cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
La evenimentul de astăzi au participat nume „grele“, în frunte cu Gheorghe Hagi, Cristi Chivu, Florin Răducioiu, Cristi Balaj, Victor Piţurcă, Dan Petrescu, Ionel Ganea sau Ioan Andone. În plus, au fost difuzate mesaje video de susţinere pentru Lupescu rostite de Mircea Lucescu şi de Alex Ferguson.
Apoi, cuvântul a fost luat de fostul oficial UEFA. Iată principalele idei pe care le-a expus „Kaiserul“:
*Mai mulţi oameni din fotbalul românesc m-au tot sunat. Trebuie să ieşi din zona de confort, fiindcă se poate face mai mult pentru fotbalul românesc. Trebuie să facem ceva pentru a nu cădea şi mai jos!
*Am făcut un program, de fapt, un manifest. Aici, sentimentele mele sunt împreună cu ce vreau să fac. Nu singur, ci cu gaşca care e aici. E important ca noi să recredibilizăm fotbalul românesc, să readucem sponsorii şi suporterii lângă noi.
*Am fost deranjat că unii dintre colegii mei n-au fost respectaţi. Vreau ca fotbalul să fie pe primul loc. Vreau să prezint o nouă viziune, aşa cum am învăţat-o şi eu. O viziune mai modernă, europeană.
*Mă interesează dezvoltarea jocului de fotbal, mai ales că ştiu ce se practică în Europa. Şi vreau o organizaţie transparentă în care totul să fie pus la punct.
*Trebuie să avem o legislaţie necesară pentru a putea dezvolta fotbalul. Asta au cerut şi oamenii din teritoriu cu care am vorbit deja.
*Vreau să aduc toţi foştii selecţioneri ai echipei naţionale la o masă şi să dezbatem împreună ADN-ul fotbalului românesc. Trebuie să vedem ce facem în următorii 6-8 ani, fiindcă altfel vom avea probleme.
*Vreau să organizăm în România turnee majore de juniori. Vreau să ne punem obiective clare, dar masurabile.
*Aş fi cel mai mare prost să nu implementez programul lui Hagi! Fiindcă el nu numai că l-a scris, dar l-a şi implementat la Academia lui de fotbal.
*Didi (n.r. – Prodan) a fost un mare sufletist. Poate că a pus prea mare pasiune în ceea ce a făcut şi, poate, de aceea nu mai e acum printre noi.
*La fiecare 6-7 ani, simt nevoia de ceva nou. Doar că eu am mai lucrat la FRF. De aceea, am cântărit mult până mi-am lansat candidatura. Fiindcă acum e vorba de altceva. Dacă lucrurile mergeau bine în România, cu siguranţă, acum nu eram aici şi n-aveam niciun motiv să mă întorc în România.
*50% din membri Adunării Generale sunt cei cu care am lucrat şi când am fost la FRF. Sunt convins că îi voi convinge pe toţi, atunci când o să merg prin ţară.
*Eu nu cred că politicul se va implica de alegeri. Noi, fotbalul, nu trebuie să îndepărtăm însă politicul, fiindcă, în mare parte, e finanţat de Consiliile Locale.
Susţin în totalitate candidatura lui Ionuţ! Ceea ce ai spus Ionuţ, astăzi, sunt convins că o să şi faci. Eu îţi doresc succes ţie şi celor care vor lucra cu tine. Lumea fotbalului românesc trebuie să aibă încredere în tine şi în echipa ta! Mircea Sandu fost preşedinte FRF