La Oslo, Romania trebuie sa joace fotbal
* Nationala joaca in aceasta seara cu Norvegia calificarea la turneul final al CE din 2004 * Partida, in care trebuie sa obtinem cel putin un punct, va incepe de la ora 20,45 si va fi transmisa in direct de Romania 1
"Nu putem spune ca avem sanse mari", a declarat Daniel Pancu, unul dintre cei mai slabi internationali romani in meciul cu Bosnia, "in primul rand pentru ca jucam la ei acasa. Dar daca evoluam ca in meciul cu Bosnia, sunt convins ca ii putem bate". Spusele atacantului celor de la Besiktas arata ca, in ciuda realismului care ii face pe jucatori sa-i vada pe norvegieni favoriti, exista, totusi, sperante. Din pacate pentru Pancu, ne vinem greu sa credem ca daca Romania va evolua impotriva Norvegiei asa cum a facut-o la Craiova cu Bosnia, putem castiga. Sa nu uitam ca sambata evolutia noastra in prima repriza a fost una extrem de modesta, presarata cu multe greseli, iar victoria a fost decisa abia in partea a doua a jocului printr-un gol norocos reusit de Mutu si o sclipire de geniu a lui Ganea. Altfel, desi am dominat jocul nu am lasat acea impresie ca putem inscrie ori de cate ori dorim, cum se intampla cu ani buni in urma cand "generatia de aur" facea legea in echipa nationala. Sambata, la Craiova, am vazut la lucru noua nationala si, desi foarte talentati, jucatorii aflati acum sub comanda lui Iordanescu mai au mult de asteptat pana sa reprezinte o echipa. Primul lor test veritabil si, daca nu-l trateaza corespunzator, ultimul pentru o perioada de cativa ani, va fi in aceasta seara la Oslo. Romania nu are voie sa piarda si de acest lucru sunt constienti toti cei care ne reprezinta acolo. "Am venit aici sa obtinem cele trei puncte, spune si selectionerul Iordanescu, si sper ca jucatorii sa dovedeasca determinare pentru ca aici se poate decide calificarea". Obligat daca nu neaparat sa invinga, pentru ca si un rezultat de egalitate ne mai ofera sanse, dar sa nu piarda, Iordanescu va miza in acest meci pe o echipa cu un pronuntat spirit ofensiv si este de asteptat sa-l arunce in joc pe Bratu, noua vedeta a campionatului intern, un atacant extrem de puternic, potrivit pentru jocul in forta cu inaltii fundasi norvegieni. Un alt atu al echipei noastre, cel care poate decide chiar rezultatul meciului, este Adrian Mutu. Atacantul roman, cel mai in forma international al nostru in acest moment si cel mai bun atacant strain din campionatul italian, poate, asa cum a aratat-o si in meciul cu Danemarca de la Bucuresti, sa desfaca "lacatul unei aparari nordice cum este cea a Norvegiei. In plus, gazonul pe care se va juca nu seamana deloc cu plaja de pe National din luna martie, iar pentru un jucator tehnic cum este Mutu acest lucru conteaza foarte mult. In ceea ce-i priveste pe norvegieni, desi suporterii lor ii vad favoriti pe romani, elevii lui Nils Johan Semb sunt convinsi ca ei vor castiga. "Abia astept Romania", a spus Solskajer, vedeta norvegienilor, "pentru ca meciul cu Danemarca este istorie. Am pierdut si trebuie sa ne concentram acum. Stim ca meciul cu Romania va fi greu, asa ca vom fi bine pregatiti". John Arne Riise, un alt norvegian care evolueaza in Anglia, crede ca va fi un meci dificil pentru ca ambele echipe sunt obligate sa castige, dar ca spera ca de castigat va castiga Norvegia: "Daca invingem, Romania va iesi din cursa calificarii pentru ca si ei au nevoie de victorie. Si trebuie sa facem acest lucru".




















































