Konyaspor - Gençlerbirliği: 4-1, în finala unui turneu amical. Marica, Torje şi Stancu, printre marcatorii partidei
0Konyaspor a învins Gençlerbirliği, în cadrul finalei unui turneu amical, câştigate cu 4-1. La cea dintâi echipă sunt legitimaţi Ciprian Marica şi Gabriel Torje, în timp ce pentru a doua joacă alţi doi români, Bogdan Stancu şi Liviu Antal.
Gabriel Torje a deschis scorul pentru Konyaspor, transformând o lovitură liberă de la 20 de metri (11'), Ömer Ali Şahiner a majorat (17'), iar singura replică a adversarilor a purtat semnătura lui Bogdan Stancu (35'). Ciprian Marica a înscris pentru 3-1 (38'), tabela fiind închisă de Dimitar Rangelov (79').
Konyaspor, Gençlerbirliği, Erciyesspor şi Gaziantepspor au disputat o competiţie amicală, câştigătoare fiind cea dintâi. Campionatul din Turcia va debuta peste o săptămână, iar Marica şi Torje, proaspăt transferaţi la Konyaspor, vor debuta oficial pentru gruparea lor, într-o partidă care se va desfăşura în deplasare, cu Eskişehirspor.