Kalai: "Vâlcea va fi revelaţia anului în Liga a II-a"
0Fundaşul vâlcenilor, Iosif Kalai, crede că CSM poate fi una dintre revelaţiile returului în Seria a II-a din liga secundă.
"Suntem pregătiţi pentru un retur bun, important este să ne salvăm de la retrogradare, noi trebuie să scoatem puncte din meciurile directe cu echipele din partea a doua a clasamentului, nu ne interesează cele din vârf, care se bat la promovare. În tur, am avut mult ghinion, dar ne-a lipsit şi concentrarea în faţa porţii, am ratat mult, chiar dacă am luat multe goluri, nu cred că apărarea a fost punctul slab.
Sâmbătă, cu Alba Iulia, va fi altceva decât în amicale, unde echipele mici se mobilizează mult mai bine, sper să înscriem cât mai repede, ai alt moral şi meciul devine mai uşor. Trebuie să facem totul să obţinem cât mai multe puncte, să ducem echipa cât mai sus în clasament, eu cred că vom fi surpriza plăcută a returului" a afirmat experimentatul stoper din Zăvoi, pentru liga2.ro.























































