Istvan Kovacs face „pârtie” pentru România. A fost delegat în Turcia, la un meci tare din Liga Campionilor
0Arbitrul român Istvan Kovacs (41 de ani) va conduce meciul dintre Galatasaray şi Atletico Madrid, care va avea loc miercuri la Istanbul, de la ora 19:45, pe Stadionul Ali Sami Yen, în etapa a şaptea din UEFA Champions League.

Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial va fi fratele mai mic al centralului, Szabolcs Kovacs.
Arbitru video a fost delegat olandezul Rob Dieperink, în timp ce arbitru asistent video a fost desemnat Cătălin Popa, scrie Agerpres.
După 6 etape, Atletico ocupă locul 78, cu 12 puncte, în timp ce Galatasaray se află pe 18, cu 9 puncte.
Turcii fac show în tribune la fiecare meci jucat acasă, iar la această partidă este de așteptat ca atmosfera să fie la un cu totul alt nivel, având în vedere situația din clasament.
Istvan Kovacs a mai arbitrat trei partide din Liga Campionilor în acest sezon: Olympiakos - FC Pafos 0-0, Villarreal - Juventus 2-2 şi Liverpool - Real Madrid 1-0.
El a condus finala de anul trecut a Ligii Campionilor, PSG - Inter Milano 5-0.























































