Ioniţă, după primul gol de la revenire: „A fost etapa Rapidului”
0Alex Ioniţă a înscris prima dată pentru Rapid după ce s-a întors în Giuleşti de la Koln. Atacantul a deschis scorul în victoria echipei sale cu Petrolul, 2-0.
Până la reuşita cu Petrolul, ultimul gol marcat de Ioniţă la Rapid fusese într-un meci cu Dinamo, acum 679 de zile! Cum Pancu nu a putut juca din cauza unei accidentări, Ioniţă a fost titular şi i-a răsplătit încrederea lui Răzvan Lucescu cu golul care a deschis scorul în meciul cu Petrolul. "Răzvan Lucescu a reuşit să mă resusciteze, s-a văzut şi pe teren. Aşteptăm în continuare paşii greşiţi ai lui Dinamo şi ai CFR-ului, să sperăm că va fi anul Rapidului. Oricum, a fost etapa Rapidului", a declarat Ioniţă la Digi Sport.























































