Ionel Ganea nu și-a revenit din șocul pierderii copilului. I s-a destăinuit printre lacrimi unui fost coleg de la Rapid

0
Publicat:

Fostul fotbalist român Ionel Ganea (52 de ani) evită interviurile după tragedia care a marcat definitiv viața lui și a familiei sale.

Ionel Ganea suferă în tăcere, departe de ochii publicului
Ionel Ganea suferă în tăcere, departe de ochii publicului

„Ganezul” conducea o mașină Dacia Duster între localitatea Hurez, din comuna Beclean, şi municipiul Făgăraş, când a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pe carosabil și nesemnalizat, cel mai probabil pe fondul neatenției la volan. 

Copilul său, aflat pe scaunul din dreapta, neasigurat, a suferit răni grave și, după ce a petrecut aproape o lună în spital, a decedat. Pe lângă faptul că și-a pierdut copilul, fostul atacantul s-a ales cu dosar penal.

La jumătate de an de la tragedie, Marius Șumudică (54 de ani) s-a întâlnit cu Ganea, cu care a fost coleg la Rapid în anul câștigării campionatului cu Mircea Lucescu antrenor (1999).

Fiul său cel mare are probleme financiare

M-am întâlnit cu Ionel Ganea. Era amărât. Eu i-am spus că n-am echipă, încerc să îmi caut, să vedem unde mă duc. Nu ajung la un consens, vorbesc cu unii, cu alții...

El mi-a zis: „Să fii bucuros că încă te caută lumea. Astea nu sunt probleme. Probleme sunt ce am eu”. M-am gândit imediat la ce a pățit, la acel eveniment. Era dărâmat total. Simțeam că suferă, un om suferind care se simțea vinovat.

Mi-a spus: „Dacă te duci pe undeva la vreo echipă să îl iei și pe George al meu, că uite, are probleme financiare”. Dărâmat total. Nu am văzut un om cu atâta durere în suflet. Am stat zece minute de vorbă cu el. Am fost colegi la Rapid. Vorbea și plângea. Mi-a zis: „Șumi, probleme sunt alea care s-au întâmplat mie, nu ce ai tu””, a declarat Șumudică, potrivit Fanatik.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș a anunțat că Ganea a fost încadrat la ucidere din culpă și că cercetările sunt în plină desfășurare. Pedeapsa prevăzută pentru ucidere din culpă în formă simplă este condamnare la închisoare între unul și cinci ani. Forma agravată poate atrage o condamnare la închisoare între doi și șapte ani.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite