Ioan Becali, dărâmat psihic din cauza Dosarului Transferurilor: „Nu mai suport, trăiesc cel mai urât coşmar din viaţa mea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Becali se teme că ar putea fi condamnat de Curtea de Apel Bucureşti
Ioan Becali se teme că ar putea fi condamnat de Curtea de Apel Bucureşti

Agentul de jucători Ioan Becali, inculpat în Dosarul Transferurilor, a cărui sentinţă va fi făcută publică pe 4 martie, este cu nervii la pământ din cauza repetatelor amânări decise de instanţă în ultimul timp.

Verdictul în Dosarul Transferurilor ar fi trebuit să fie anunţat iniţial vara trecută de către Înalta Curte de Casaţie a fost amânat în repetate rânduri. Instanţa supremă a retrimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, care până acum a tergiversat anunţarea sentinţei. Numai în 2014 au fost două amânări şi, mai nou, verdictul final va fi anunţat în şedinţă publică abia la data de 4 martie, cu o zi înaintea alegerilor de la FRF.

Repetatele amânări l-au dărâmat psihic pe inculpatul Ioan Becali, care s-a săturat să aştepte ca pe ghimpi decizia judecătoarelor. "Nu înţeleg de ce s-a amânat iarăşi! Nu mai suport nici eu şi nici familia mea. Trăiesc cel mai urât coşmar din viaţa mea! La fiecare termen am sperat că se va încheia acest chin. Suntem cu nervii la pământ", a recunoscut Ioan Becali pentru ediţie on-line a ziarului Ring.

Agentul de fotbalişti nu-şi explică de ce Curtea de Apel a tot amânat pronunţarea sentinţei, dar speră că decizia finală îi va fi favorabilă. "Nu ştiu ce s-a întâmplat de nu s-a pronunţat instanţa nici acum pentru că nu sunt judecător. Am înţeles că judecătorii au cerut amânare pentru a mai delibera. Eu cred că termenul de săptămâna viitoare nu se mai poate încheia cu amânare. Nu se poate prelungi acest chin la nesfârşit. Pe mine nu m-ar mulţumi să-mi dea o condamnare cu suspendare. Eu sper să fiu achitat. Dacă aş fi condamnat, am şi eu parteneri de afaceri, mi-ar fi ruşine să dau ochii cu ei", a adăugat Becali.

Ioan Becali: Cum pot să mai dau eu ochii cu familia mea şi cu colaboratorii mei dacă voi fi condamnat?!

Curtea de Apel Bucureşti a anunţat pe 25 februarie că verdictul în Dosarul Transferurilor, în care opt grei din fotbalul românesc sunt acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu transferul mai multor jucători în străinătate, va fi anunţat pe 4 martie. Mihai Stoica a scăpat de proces, după ce faptele de care acesta a fost acuzat s-au prescris.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite