Întrecere socialistă

No news - bad news, cea mai rea ştire e lipsa de ştiri. Niciun ziar şi nicio revistă nu-şi pot permite luxul de a nu oferi de mâncare creierelor înfometate ale cititorilor. Dacă nu e

No news - bad news, cea mai rea ştire e lipsa de ştiri. Niciun ziar şi nicio revistă nu-şi pot permite luxul de a nu oferi de mâncare creierelor înfometate ale cititorilor. Dacă nu e campionat, e criză. Atunci se declanşează, cu acordul tacit al directorilor, al redactorilor-şefi şi al grangurilor de la marketing, întrecerea socialistă "Cum să stoarcem zer din piatră seacă". Dragi tovarăşi, să eliminăm din vocabularul nostru cuvintele "nu se poate". După exemplul lui Gigi Becali, care a urcat în corabia politicii pornind de la o datorie neonorată a unui post de televiziune, ne-am pomenit cu alţi eroi fără voie pe care publicul, după ce i-a înghiţit cu noduri, acum îi cere la desert.Ce legătură are cu performanţa (de exemplu) Cristi Borcea? Unde joacă, cine l-a cumpărat, cine l-a vândut? A auzit cineva de jucătorul de fotbal Cristi Borcea? Care e contribuţia lui la istoria fotbalului românesc? O fi ceva de capul lui? Asta nu a împiedicat multe redacţii să ţină capul de afiş cu - deja celebra - trântă-n barbă şi căzătură cu gardul de fier. Prostioara asta a fost mulsă şi smulsă în toate stilurile şi din toate poziţiile. A fost ştirea numărul unu, a făcut înconjurul ţării şi din ea s-au fabricat alte zeci de ştiri de senzaţie. Părerea lui Ganea, părerea lui Mitică despre părerea lui Ganea, reluări, prelucrări în ritm disco. Cenuşăresele (toate celelalte discipline) au tăcut ruşinate de anvergura universală a datului cu stângu-n dreptu'. Ridicol şi nedrept.

Peste două zile, altă faptă - având o dimensiune ridicol-tragică. Tatăl unui jucător celebru e foarte bolnav, poate fără speranţă. Am rămas interzis de uimire şi indignare când i-am văzut poza de pe patul de suferinţă în locul articolului principal. Din drama unui om care nu are cu sportul practicat de fiu nici măcar o legătură de rudenie s-a fabricat o ştire de pagină dublă. E crud să speculezi suferinţa unui om (hai, poate avem măcar dreptul la o demnitate finală), dar să transformi un sfârşit de partidă în eveniment sportiv - asta le întrece pe toate.

Şi-atunci, de ce nu mă mir că naţionala e fluierată non-stop, cu singurul scop de a dovedi dinainte că e proastă, nevolnică? Fugim singuri de realitate şi uite că ieşim pe locul doi!