Înfruntare istorică în Liga Campionilor la handbal. SCM Râmnicu Vâlcea - CSM Bucureşti, scor 24-33. Când are loc returul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neagu

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, scor 33-24 (13-12), în turul optimilor Ligii Campionilor. Cristina Neagu, 13 goluri. Returul va avea loc în 13 martie, la Bucureşti.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Liscevici 7 goluri, Florică 5, pentru gazde, respectiv Neagu 13 şi Lazovici 7, pentru CSM.

Manşa retur va avea loc în 13 martie, la Bucureşti, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în sferturile de finală, în care va întâlni Krim Ljubljana sau CSKA Moscova.

În faza grupelor, afectată de multiple amânări/anulări de meciuri din motive pandemice, SCM Râmnicu Vâlcea a încheiat pe locul 6 (grupa B), iar CSM Bucureşti pe locul 3 (A). Toate echipele din cele două grupe s-au calificat în optimi, în urma unei decizii a EHF.

Sâmbătă se mai joacă în optimi meciurile dintre Podravka - Rostov şi Krim - CSKA, iar duminică vor avea loc disputele Vipers - Odense, Team Esbjerg - Brest, Buducnost - FTC Budapesta şi SG BBM Bietigheim - Gyor. Dubla Borussia- Metz este programată în 12 şi 14 martie.

Sferturile de finală sunt programate între 3-11 aprilie, urmate de Turneul Final Four de la Budapesta, în 29-30 mai.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este formaţia Gyor ETO.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite