Imnul României s-a auzit la Roland Garros. Ce a declarat Simona Halep după victoria din finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep este noua regină a tenisului! Liderul mondial a câştigat şi primul Grand Slam al carierei, supremaţia ei fiind acum incontestabilă.

Simona Halep a câştigat primul trofeu de Grand Slam al carierei, după ce a trecut cu 3-6, 6-4, 6-1 de Sloane Stephens în finala Roland Garros. 

La ceremonia de acordare a premiului, Halep a fost extrem de emoţionată, a felicitat-o pe Sloane Stephens şi le-a mulţumit celor apropiaţi. „Visez la acest trofeu de la 14 ani. mi-am dorit ca acest titlu să vină în Franţa. Sper să mai joc măcar o finală aici, pentru că e minunant şi e terenul meu preferat“.

După festivitate, pe Philippe - Chatrier s-a intonat imnul naţional al României. 

"Vă mulţumesc pentru tot sprijinul. În ultimul game simţeam că nu mai pot respira, nu voiam să repet ce s-a întâmplat anul trecut. E uluitor ce se întâmplă, am visat la asta de când m-am apucat de tenis.

Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e oraşul special pentru mine", a spus Halep, la finalul meciului.

"Sloane e o jucătoare foarte bună, mereu e greu să joc contra ei. Mi-am zis că trebuie să mă relaxez, să mă bucur de meci şi am reuşit să revin. Am găsit forţa mentală pentru asta", a explicat Halep.

Ce jucătoare au felicitat-o pe Simona Halep imediat după victoria cu Stephens

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite