Ilie Năstase, mândria României și la 78 de ani: Turneul Campionilor i-a dedicat o grupă lui „Nasty“
0Dacă Turneul Campioanelor, WTA Finals 2024, se va încheia în această săptămână, la Riad (Arabia Saudită), pentru iubitorii tenisului masculin urmează, la Torino (Italia), Turneul Campionilor, ATP Finals 2024 (10-17 noiembrie).
Competiția adună la start cei mai buni opt jucători ai sezonului, după punctajul acumulat, iar astăzi a avut loc tragerea la sorți. Cu acest prilej, sportul românesc a savurat un moment splendid. Pentru că, potrivit deciziei organizatorilor, o grupă a fost denumită „Ilie Năstase“, în cinstea românului care a făcut furori în lumea sportului-alb. Pe lângă faptul că a fost primul lider mondial din clasamentul ATP, „Nasty“ a cucerit și două trofee majore, US Open (1972) și French Open (1973). De asemenea, CV-ul său stelar include patru titluri câștigate la ATP Finals (1971, 1972, 1973, 1975). Pentru echipa României, Năstase a jucat și trei finale de Cupa Davis (1969, 1971, 1972).
Cealaltă grupă de la ATP Finals 2024 i-a fost dedicată australianului John David Newcombe, ajuns acum la 80 de ani. Acesta a fost, la rândul său, pe locul 1 ATP și a cucerit șapte trofee de Grand Slam.
Iată componența celor două grupe, după tragerea la sorți de astăzi, cu precizarea că primii doi clasați vor obține calificarea în semifinale:
Grupa Ilie Năstase: Sinner, Medvedev, Fritz, de Minaur
Grupa John Newcombe: Zverev, Alcaraz, Ruud, Rublev
În România, ATP Finals 2024 va fi transmis, live, de Digi Sport 2, începând de duminică.