Ilie Năstase, despre ziua încoronării la Roland Garros. „Aveam încredere, nu mai era nevoie să zic nimic, să glumesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nastase

Ziua în care se împlinesc 47 de ani de la succesul său de la Roland Garros îl găseşte pe Ilie Năstase la malul Mării Negre. Finala masculină ar fi trebuit să se joace pe 3 iunie, însă ploaia a bulversat tabloul, dând fazelor finale aspectul unui mini-Wimbledon mutat pe terenuri prăfuite, astfel încât ultimul act s-a jucat abia într-o zi de marţi. Pe 5 iunie 1973, Năstase aducea României o primă victorie în probele individuale la Roland Garros.

Numele lui se regăşeste gravat pe celebra „Cupă a Muschetarilor“, pe care Rafael Nadal a ridicat-o de 12 ori deasupra capului, chiar dacă acest trofeu a fost acordat prima dată abia în 1981. Dar nu şi pe cupele-suvenir în miniatură pe care fanii tenisului şi le pot cumpăra din magazinele complexului parizian, pentru vreo 65 de euro, acestea având înscrise doar numele campionilor din 1981 încoace, alături de numele campioanelor din 1979 până în prezent.

Ilie Năstase îşi începea ziua finalei de la Rolad Garros devreme şi uşor agitat, dând ture prin restaurantul jucătorilor, cu o Orangină în mână. A sărbătorit discret victoria, ridicând mâinile în aer după doar o oră şi 33 de minute de joc în faţa iugoslavului Nikola Pilici, după un clar 6-3, 6-3, 6-0. Românul îşi trecuse în cont al doilea titlu de Mare Şlem al carierei, îşi primea trofeul din mâinile „muschetarului“ Henri Cochet şi se retrăgea pentru a sărbători cu o bere. Apoi, a doua zi pornea grăbit spre Roma, unde avea să îşi ducă mai departe un sezon fantastic, la finele căruia adunase 16 trofee, dintre care 9 pe zgură.

 „Adevărul“: Domnule Năstase, sărbătoriţi victoria din urmă cu 47 de ani? 
Ilie Năstase: Nu mi-am pus niciodată întrebarea asta - dacă să serbez sau nu. Chiar habar nu aveam că astăzi se împlinesc 47 de ani de atunci. Nu cred că am sărbătorit vreodată această dată, nici măcar când eram la Roland Garros. De fapt, o singură dată, când s-au împlinit nişte ani de la succesul meu, m-au pus să dau cupa la o finală feminină.

  • În 1998, la împlinirea a 25 de ani de la victoria sa de la Paris, Ilie Năstase şi Virginia Ruzici i-au decernat împreună Cupa Suzanne Lenglen învingătoarei acelei ediţii, spaniola Arantxa Sánchez Vicario.


Care este imaginea care v-a rămas în minte cel mai pregnant din ziua în care aţi câştigat titlul de simplu la Roland Garros?
Pierdusem câteva meciuri importante acolo, pe tabloul de opt, o semifinală, o finală în 1971. Sigur, îţi faci griji în condiţiile astea. După ce câştigi, eşti mai relaxat, ceea ce s-a întâmplat şi cu Simona când a luat primul ei titlu. Pentru mine era cel mai important turneu, pentru că învăţasem tenisul pe zgură, ca şi ceilalţi jucători de tenis din Europa. Pentru mine nu era Wimbledon, sau US Open sau Australian Open. Era Roland Garros! S-a întâmplat în 1973, chiar să câştig fără set pierdut. Asta îmi aduc aminte.

Acelaşi lucru a mai fost reuşit doar mai apoi, de Bjorn Borg şi Rafael Nadal. V-aţi considerat un rege al zgurii după ediţia 1973?
Acela a fost cel mai bun an al meu pe zgură. Drept dovadă, am fost şi numărul 1 pe 23 august, de Ziua României, prima oară când se făceau clasamentele pe computer. În anul acela cred că am câştigat toate turneele pregătitoare, turnee mari ca Madrid, Monte Carlo, Barcelona.

„Connors m-a sfătuit să nu jucăm finala de dublu, pentru că aveam, teoretic, finală de simplu a doua zi“  

La ce cote au fost emoţiile? Un plus din cauza ploii?
Finala s-a jucat într-o marţi, nici măcar luni. Iar eu trebuia să joc deja la Roma - am câştigat şi acolo, ajungând miercuri şi jucând în aceeaşi zi. Luni a plouat toată ziua la Roland Garros, am avut noroc că eu cunoşteam pe cineva acolo care avea terenuri indoor pe zgură şi m-am antrenat acolo două zile, în sală. Jucasem şi cu Jimmy Connors la dublu, am făcut finală (n.r. - pierdută în cinci seturi în faţa perechii Newcombe / Okker). Ţin minte cum Connors m-a sfătuit să nu jucăm finala de dublu, pentru că aveam, teoretic, finală de simplu a doua zi.

Şi aţi resimţit vreun moment efortul celor cinci seturi din finala de la dublu?
Nu, pentru că am avut norocul, până la urmă, că finala s-a jucat marţi. Am avut două zile să mă odihnesc. Iar finala de simplu am câştigat-o foarte uşor.

A fost o bucurie reţinută după ultimul punct al finalei. Explicaţi-ne de ce un jucător care se exterioriza mult pe teren, nu a fost mai exuberant în celebrare în acel moment special, la un turneu cu care crescuse în gând…
Nu era moda asta la noi. Mai degrabă treceai fileul şi îţi îmbrăţişai adversarul pe care l-ai bătut. Cel care a lansat moda asta aş spune că a fost Nadal. Noi eram mai prieteni atunci, nu erau bani în joc, pierdeai - după două zile îl salutai pe cel care te bătea. Acum cred că e mai greu să faci asta...

Vă place mai mult trofeul de la Roland Garros din 1973, sau actuala Cupă a Muschetarilor?
Era diferit. Şi la trofee, şi la premii. Nu ai cum să compari. Premii mai mici n-o să fie niciodată! Dar toate se schimbă. Am acasă o replică foarte micuţă a acelui acelui trofeu numit Pierre Gillou (n.r. - în onoarea căpitanului echipei de Cupa Davis a Franţei formată din „Muschetarii“ Jean Borotra, Jacques Brugnon, Henri Cochet şi René Lacoste, care au „arestat“ „Salatiera de Argint“ între 1927 şi 1932). La Monte Carlo, acolo unde am câştigat de trei ori, ţin minte că mi-am luat acasă cupa, care era din 1800 şi nu ştiu cât. Însă prinţul Albert, care îmi este şi prieten, m-a rugat să o returnez, că îmi fac ei alta specială şi asta s-a întâmplat. Acum, acea micuţă cupă de la Roland Garros este într-un fel de vitrină pe care am amenajat-o acolo unde stau acum, la clubul Stejarii.

Cum a decurs prima discuţie de după finală cu cei din familie: cu tatăl dumneavoastră, cu fratele Costică?
Eu nu am avut antrenor la Paris. Iar tatăl meu şi mama mea nu mergeau niciodată la meciurile mele. Nu am sunat acasă după finală, pentru că atunci deja se dădeau meciurile la televizor, mai ales finalele de Grand Slam. Cred că abia după o săptămână am vorbit cu ei, de la Roma.

La Roland Garros 1973, nu s-a văzut rebelul Ilie Năstase. Au lipsit celebrele episoade hazlii, răbufniri, controverse. Cum se explică?
Eram cel mai în formă! Pe zgură e destul de greu. Eu, în general, asta făceam şi la antrenamente, astfel încât, la un moment dat, Connors, care mi-era partener de dublu după ce am jucat cu Ţiriac, mi-a zis că nu mai vrea să se antreneze cu mine. L-am întrebat de ce. Şi-a spus - tu glumeşti tot timpul! Nu pot fi serios cu tine. I-am spus că eu glumesc şi la meciuri şi să îşi găsească pe altul. A făcut asta. Aşa eram eu, şi la antrenament, şi la meci. Nu era uşor să le faci pe amândouă: să şi glumeşti, să mai şi câştigi meciuri. Era mai greu. Dar acolo aveam încredere, nu mai era nevoie să fac nimic, să zic nimic, să glumesc. Nu a fost nevoie şi nu a fost loc de asta.

Roland Garros a fost şi primul turneu de Mare Şlem pe care l-aţi jucat în carieră. Ce impresie v-a lăsat la prima întâlnire, când aveaţi 19 ani şi cum îl percepeaţi apoi, după triumf?
Ei, prima dată eşti puţin speriat, că nu ai jucat în faţa atâtor spectatori. Aveai şi 15.000 de oameni. Dar, cu două săptămâni înainte am avut acolo meci de Cupa Davis cu Franţa la Roland Garros. Am avut noroc să mă pot acomoda. Ţin minte cum a venit Rene Lacoste la mine şi mi-a dat nişte echipament. Era ceva extraordinar să joc cu Lacoste în perioada aceea.
 

Parcursul lui Ilie Năstase spre trofeul de la Roland Garros:

6-1, 6-4 cu Jaime Pinto Bravo (Chile), în turul 1
6-2, 6-4 cu Jiri Hrebec (Cehoslovacia), în turul 2
6-2, 6-1, 6-3 cu Jurgen Fassbender (Germania), în turul 3
6-4, 6-2, 6-4 cu Francois Jauffret (Franţa), în optimi
6-0, 7-6, 6-2 cu Roger Taylor (Marea Britanie), în sferturi
6-3, 6-4, 6-1 cu Tom Gorman (SUA), în semifinale
6-3, 6-3, 6-0 cu Nikola Pilici (Iugoslavia), în finală.
 

* 1973 a fost anul în care Roland Garros-ul a testat un sistem competiţional nou pe tabloul principal, meciurile din primele două tururi fiind disputate în sistem „cel mai bun din trei seturi“, în loc de „cel mai bun din cinci seturi“. Acest sistem a fost folosit până în 1975. În 1976, s-au jucat din nou toate meciurile în sistem 3 din 5 seturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite