Ianis Hagi, interviu de excepţie şi o poză de colecţie: „Jucam fotbal cu bunicii mei“

Decarul naţionalei şi-a revenit, după un start mai slab de sezon, şi în weekend a înscris primul său gol din noua stagiune pentru Rangers.

Se pot spune multe despre felul în care Gheorghe Hagi a încercat să grăbească lucrurile în cariera fiului său, însă un lucru e cert: însuşi Ianis Hagi (21 de ani) a rămas mereu cu picioarele pe pământ şi arată mult bun simţ la fiecare apariţie publică.

Ultimul exemplu în acest sens e interviul de excepţie pe care i l-a acordat jurnalistului Daniel Nanu pentru revista clubului Viitorul. Aici, şeptarul celor de la Rangers a vorbit inclusiv despre copilăria sa şi primii săi parteneri de joacă în „meciurile“ de care îşi aduce aminte şi acum cu mare plăcere.

Ce a povestit Ianis Hagi?

*Despre începuturile în fotbal: De când eram mic mă jucam cu mingea prin casă, când singur, când cu bunicul. Chiar şi cu bunica, pe ea o puneam să fie portar! Bunicii din partea mamei, pe cei din partea tatei, din păcate, nu i-am cunoscut. E unul dintre regretele mele, ştiu că au fost oameni deosebiţi. Apoi, pe la 5 ani, mergeam cu bunicul la terenurile de la Arena Naţională şi mă uitam la băieţii care se antrenau. Mă lipeam de gard şi mă uitam la ei. Când am început să merg şi eu la fotbal, mă simţeam mândru că am ajuns ca băieţii la care mă uitam când eram mic.

Ianis, alături de bunicii săi

*Despre Gică Hagi: Să ştii că uşor nu e să fii băiatul lui. Greutatea numelui, plus exigenţa lui. Bine, el în general e exigent, dar cu mine era şi mai şi! Sunt conştient că atunci când cineva se uită la mine, mă compară cu el, dar eu sunt Ianis şi caut să am stilul meu şi drumul meu în viaţă.

*Depre atmosfera de la Rangers: E extraordinar. Fanii noştri trăiesc pentru Rangers sută la sută şi ne transmit şi nouă asta. M-au primit senzaţional, ce-şi poate dori din acest punct de vedere un tânar fotbalist?

*Despre episodul de la Genk: Am crescut foarte mult fizic în cele 6 luni petrecute acolo. E valabil şi pentru perioada de la Fiorentina. Iar lunile jucate în Champions League reprezintă o experienţă teribilă. E cea mai grea competiţie din lume. Cât am jucat, eu spun că mi-am făcut treaba. Că nu mi s-a dat ocazia să joc mai mult, asta nu a mai depins de mine.

*Despre semifinala Europeanului de tineret, în 2019: Am rămas cu un sentiment de neuitat. Mi-am dorit de mic să trăiesc astfel de clipe. Până la urmă, asta înseamnă momentul de vârf al unui fotbalist: bucuria, succesul. Şi, când joci pentru echipa naţională, să faci o ţară fericită. Tocmai de asta îmi doresc să retrăiesc asemenea clipe şi cu prima noastră reprezentativă.

*Despre Generaţia de Aur: Am stat nedezlipit de ecran la meciurile date din nou de TVR în perioada de izolare. Bine, le mai văzusem, inclusiv faze pe YouTube, dar eram mai mic. Atunci i-am urmărit pe tata, pe unchiul Gică şi pe cei din atac, Răducioiu, Ilie Dumitrescu... Toţi au fost super! Tata, Gică Popescu - mamă, mamă, ce urcări în atac avea! -, Dorinel, Dan Petrescu... Dorinel Munteanu şi Selymes au alergat fantastic, mai ales pe căldurile acelea. Dan Petrescu, ce urcări! Răducioiu, Ilie, superexecuţii... Am analizat cu tata fazele şi-mi zicea mereu că le-a lipsit mult Sabău.

Noul număr al revistei clubului Viitorul