Ianis Hagi, dat ca și transferat la Alanyaspor, o echipă mică din Turcia
0Tatăl său a scris istorie pentru Galatasaray, echipă cu care a câștigat ca jucător titluri naționale, Cupa UEFA și Supercupa Europei, iar ca antrenor - Cupa Turciei, iar el, fiul, Ianis Hagi (26 de ani), născut la Istanbul pe 22 octombrie 1998, caută relansarea în campionatul de fotbal din Turcia.

Internaționalul român nu va semna cu vreun club care se bate la titlu în Șuperlig, ci cu o formație minusculă, Alanyaspor, unde joacă și și Umit Akdag, prezent la EURO U21 în lotul României. Transferul este dat ca sigur de către presa de pe malurile Bosforului.
Fotbalistul român a avut ofertă și de la Elche, grupare din La Liga, dar salariul propus de iberici era de două ori mai mic decât cel oferit de turci. De asemenea, au existat discuții și cu Legia Varșovia, dar și cu o altă echipă din Turcia, nou-promovata Fatih Karagumruk. În România, Ianis a fost cerut de FCSB și de Rapid, dar a respins orice ofertă din Superligă, motivând în trecut că singura echipă pentru care dorește să joace în România este Viitorul/Farul.
„Hagi revine în Turcia! Iată noua lui adresă...Alanyaspor a ajuns la un acord de principiu cu Ianis Hagi, care până recent a evoluat la Rangers. Fotbalistul de 26 de ani, fiul legendarului Gheorghe Hagi, se pregătește să joace în Turcia. Vă oferim detaliile.
Echipa verde-portocalie are un acord de principiu cu Ianis Hagi, care va fi transferat. Fotbalistul român, care s-a despărțit de Rangers, a fost și pe radarul celor de la Fatih Karagumruk, dar oferta celor de la Alanyaspor l-a convins.
Hagi, care e liber de contract din 1 iulie, a ales-o pe Alanyaspor din mai multe oferte primite. În ciuda interesului lui Elche, din La Liga, Ianis a bătut palma cu Alanyaspor, care a oferit dublu față de gruparea din Spania. Contractul va fi pe 3 ani.
Născut la Istanbul pe 22 octombrie 1998, Ianis Hagi va juca în Turcia pentru prima dată în carieră. El a mai evoluat la Viitorul, Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves și a marcat 57 de goluri în 289 de meciuri oficiale. În utlimul sezon, a adunat 32 de meciuri, 5 goluri și 7 assist-uri", scriu turcii de la turkinform.com.tr.
„Alanyaspor a ajuns la un acord de principiu cu Ianis Hagi, care s-a despărțit de Rangers și e liber de contract. Fotbalistul de 26 de ani, fiul legendarului Gheorghe Hagi, este așteptat în curând în Turcia, pentru a semna contractul. Prin acest transfer, Alanyaspor își va întări semnificativ linia ofensivă”, susține evrensel.net.
Discuțiile cu Legia, recunoscute
Într-o intervenție la TV, fostul selecționer al României, Edy Iordănescu (47 de ani), a recunoscut că a dorit să-l aducă pe fiul „Regelui” la formația poloneză Legia Varșovia, pe care tocmai a calificat-o în grupa de Conference League, dar cu care ocupă un loc codaș în campionatul intern.
„Eram în cantonament în Austria când am vorbit cu Ianis, am vorbit după cu el și a zis că vrea în top 5 campionate. I-am înțeles dorința, nu mă bag în alegerile nimănui. Am revenit peste 2 săptămâni, a păstrat aceeași linie, mi-a mulțumit, mi-a spus că are alte planuri, nu poate să fie o colaborare decât cu o dorință de ambele părți.
Ulterior, niște intermediari m-au apelat în numele lui că ar lua în calcul să vină, dar așteptările lui financiare erau mult peste posibilitățile Legiei și ale campionatului polonez, în general. Nu cred că puteam să fac presiuni la conducere să obțin ceva apropiat de ce și-a dorit el. E român, există un plafon salarial, și e greu dacă vine cineva cu alte pretenții.
El cred că are nevoie să joace într-un mediu potrivit, e un băiat talentat. Dacă venea, făcea pregătirea, îl integram, sănătos să fie, știam prin ce a trecut, aveam răbdare cu el. Între noi a fost o chimie, ne-am legat, am fost la un turneu final.
Eu nu pot să garantez unui jucător niciodată că joacă, nu am făcut niciodată asta, dar el nu e naiv, e un băiat deștept, un profesionist. S-ar fi pus repede pe picioare, dar dacă are alte planuri nu am putut să intervin mai mult decât e cazul. Selecția am făcut-o pentru un alt sistem, eu nu am un număr 10.
Am mai vrut și alți români, au fost discuții cu Drăguș, și un român din competiția internă, la un club de tradiție, dar clubul a respins din start, jucătorul nu era transferabil. O echipă de top 3, cu pretenții, nu am acord să spun cine e, nu mai insistați. Un winger (n.r. pentru Baiaram?), nu mă provocați, nu a fost vorba de el, era prețul prea mare, așteptări prea mari.
Eu nu mi-am făcut o miză din a aduce jucători români, dar am încredere în ei. Suferim încă la mentalitate, dar putem să construim. Dacă sunt lucruri făcute cum trebuie, ei pot livra. Trebuie să știe că afară trebuie valorificată fiecare șansă. Eu îi înțeleg, alții nu au răbdarea și capacitatea să intre atât în viața unui fotbalist”, a spus Edward Iordănescu, marți seara, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.