I-au călcat!
0Francezii au reuşit contra Noii Zeelande 178 de placaje, adică mai bine de două astfel de procedee pe minut. "Cocoşii" vor juca sâmbătă cu Anglia pentru finală În cel mai interesant
Francezii au reuşit contra Noii Zeelande 178 de placaje, adică mai bine de două astfel de procedee pe minut. "Cocoşii" vor juca sâmbătă cu Anglia pentru finală
În cel mai interesant meci al sferturilor de finală de la Cupa Mondială de rugby, Franţa a învins sâmbătă seară Noua Zeelandă, scor 20-18. Astfel, francezii au repetat performanţa din urmă cu opt ani când, tot la Cupa Mondială, reuşeau să treacă de "all blacks" în semifinale, scor 43-31.
De atunci însă, neozeelandezii au câştigat următoarele şapte întâlniri contra francezilor, iar în ultimele cinci jocuri reuşiseră să marcheze 218 puncte. Dar cea mai puternică echipă de rugby din lume a fost neputincioasă, sâmbătă seară, în faţa apărării "cocoşului galic".
Două cifre ilustrează această luptă dusă fără încetare 80 de minute: 178 placaje franceze (din cele 197 încercate), mai bine de două placaje pe minut, care au spulberat 72 la sută din posesia balonului pentru neozeelandezi.
Este adevărat însă că francezii au fost ajutaţi să obţină acest succes deoarece, la ultimul eseu, arbitrul nu a văzut un înainte făcut de rugbiştii "cocoşului galic". "Este o victorie extraordinară, mai ales că am muncit foarte mult pentru ea. Noua Zeelandă are jucători excepţionali, dar la o astfel de competiţie, doar curajul şi determinarea te fac să obţii astfel de rezultate", a declarat căpitanul francezilor, Raphael Ibanez.
În rândul "all-blacks", dezamăgirea altei eliminări premature de la Cupa Mondială a fost foarte mare. "Ce simţim în aceste clipe? Dezolanţă, decădere, moarte. Ne simţim de parcă am fi în no man's land", a precizat veteranul Anton Oliver. În al treilea sfert de finală, Africa de Sud a învins ieri Fiji, scor 37-20.
Program sferturi
Australia - Anglia 10-12
Noua Zeelandă - Franţa 18-20
Africa de Sud - Fiji 37-20
Argentina - Scoţia (s-a disputat după închiderea ediţiei)
Program semifinale
13.10.2007
Anglia - Franţa
Saint-Dennis (ora 22:00 TVR2)
14.10.2007
Africa de Sud - Argentina/Scoţia Saint-Dennis (ora 22:00 TVR2)























































