Horia Tecău l-a învins pe Florin Mergea şi a câştigat finala Turneului Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer FOTO Gulliver/Getty Images
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer FOTO Gulliver/Getty Images

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 2, a câştigat Turneul Campionilor la dublu, după ce a învins, duminică, în finală, cu scorul de 6-4, 6-3, cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India, nr. 8).

Meciul de la O2 Arena din Londra a durat o oră.

În primul set, Tecău şi Rojer au reuşit un break în debutul meciului pe serviciul lui Bopanna şi au reuşit să-l păstreze până la final, încheind runda cu 6-4 după 31 de minute. În actul doi, Tecău şi Rojer au reuşit un prim break la scorul de 2-2 pe serviciul indianului şi au încheiat după o oră de joc, scor 6-3, tot cu un break la serviciul lui Bopanna.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, care s-au impus la Londra fără să piardă vreun set, au reuşit în premieră să se impună la Turneul Campionilor. Tecău a fost pentru a patra oară calificat la Turneul Campionilor, în 2011 şi 2012, cu suedezul Robert Lindstedt, şi în 2014 cu Rojer. Horia Tecău nu a trecut niciodată de faza grupelor. Mergea a evoluat în premieră la Turneul Campionilor.

În urma victoriei de la Londra, Tecău şi Rojer vor primi 1.500 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 423.000 de dolari, în timp ce Mergea şi Bopanna vor încasa 229.000 de dolari şi 800 de puncte în clasamentul de dublu.

Horia Tecău  şi Jean-Julien Rojer FOTO Gulliver/Getty Images 

Hotia Tecau Gulliver/Getty

Horia Tecău: Am crezut mereu că putem câştiga acest trofeu

Tenismanul Horia Tecău a declarat, duminică, după ce a câştigat Turneul Campionilor la dublu alături de Jean-Julien Rojer, că a crezul mereu în şansele sale şi le-a mulţumit fanilor români care l-au susţinut din tribune la competiţia de la Londra.

"Am crezut mereu că putem ajunge să câştigăm acest trofeu. Îi felicit pe adversari. Florin, ne cunoaştem de mult timp şi aţi avut un an incredibil. Le mulţumesc echipei noastre, familiei şi prietenilor. Fanilor români le adresez un mare mulţumesc. Au venit în număr mare să ne urmărească. Este o plăcere să joc într-o asemenea sală şi în faţa unor asemenea spectatori. Acest trofeu este un mod minunat de a încheia anul", a spus Tecău la ceremonia de după finală

Mergea: Îi felicit pe Tecău şi Rojer pentru un sezon incredibil

Tenismanul Florin Mergea a declarat, duminică, după finala de dublu a Turneului Campionilor, că felicită echipa câştigătoare pentru sezonul incredibil pe care l-a avut.

"Îi felicit pe adversarii noştri. Pe Horia îl ştiu de când aveam şase ani. Felicitări pentru un sezon incredibil. Vreau în special să îi mulţumesc soţiei mele. Am început această călătorie acum patru ani. Tu eşti centrul universului meu şi nu aş fi reuşit fără tine", a spus Mergea la ceremonia de după finală.

Rohan Bopanna i-a felicitat, de asemenea, pe Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer şi i-a mulţumit lui Mergea pentru colaborare: "Îi felicit pe câştigători. Au avut un sezon fabulos. Le urez succes pentru anii următori. Îi mulţumesc lui Florin pentru că a jucat cu mine anul acesta şi le mulţumesc tururor celor care ne susţin".

Rojer, după câştigarea Turneului Campionilor la dublu: "Este ireal"

„Este un sentiment ireal. Îi felicit pe adversari pentru o săptămână foarte bună şi un an foarte bun. Suntem prieteni, dar în acelaşi timp situaţia este puţin ciudată. Sunt foarte fericit că mă aflu aici. În cele trei participări anterioare am avut un bilanţ de 0-9 (n.r. - 0 victorii, 9 înfrângeri), iar acum am câştigat toate meciurile", a spus Rojer la ceremonia de după finală.

Anterior, Tecău şi Mergea au mai fost adversari în circuitul ATP de şase ori, echipa sportivului din Constanţa câştigând de fiecare dată. În acest an, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au impus în faţa cuplului Florin Mergea/Rohan Bopanna, scor 6-3, 6-7 (7), 6-3, în optimi de finală la Roland Garros, cu 6-2, 5-7, 10-8, în aceeaşi fază la Roma, şi cu 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11, în semifinale la Wimbledon, iar anul trecut, în sferturile de finală ale turneului de la s-Hertogenbosch, Tecău şi Rojer au dispus, cu scorul de 6-3, 6-4, de Mergea şi partenerul lui de atunci, croatul Marin Draganja.

În 2012, în primul tur al turneului de la Bucureşti, Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt au câştigat, cu scorul de 4-6, 6-4, 10-2, în faţa cuplului Florin Mergea/Andrei Dăescu. La ediţia anterioară a competiţiei bucureştene, perechea româno-suedeză a depăşit, cu scorul de 6-7 (8), 6-4, 10-8, echipa formată din Florin Mergea şi Victor Anagnastopol.

FOTO Gulliver/Getty Images

Hotia Tecau si Florin Mergea  Gulliver/Getty

Perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer va încheia anul 2015 pe primul loc în clasamentul echipelor de dublu.

FINALA TURNEULUI CAMPIONILOR Mergea / Bopanna – Tecău  / Rojer 4-6, 3-6

SETUL 2

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 3-6. Game, set, meci. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 3-5: Un punct câştigat de olandez din apropierea fileului şi un nou blocaj perfect al lui Horia au dus scorul la 5-3. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 3-4: Game-ul s-a încheiat la 15, după un cros de forhand găsit de Mergea.  

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 2-4: Derută în echipa Mergea / Bopanna. Tecău şi Rojer sunt la două puncte de câştigarea finalei. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 2-3: Tecău şi Rojer preiau conducerea pentru prima oară în acest set. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 2-2: Tecău a servit, iar echipa sa şi-a asigurat game-ul. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 2-1: Mergea a servit un as şi Bopanna a câştigat un nou punct spectaculos. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 1-1: Un voleu simplu de la fileu reuşit de Tecău a încheiat game-ul în favoarea echipei sale. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 1-0: Bopanna a servit, iar echipa sa şi-a adjudecat primul game. 

SETUL 1

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 4-6: Tecău a servit pentru set. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 4-5: Cu Bopanna la serviciu, echipa lui Mergea a câştigat game-ul la 15. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 3-5: Doi aşi consecutivi reuşiţi de olandezul Rojer

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 3-4: Mergea a servit perfect, iar echipa sa a câştigat game-ul la zero. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 2-4: Tecău şi Rojer îşi măresc din nou avantajul, pe serviciul lui Horia. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 2-3: Bopanna a avut un serviciu impecabil, iar game-ul a fost câştigat la 30.  

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 1-3: Rojer a servit, iar Mergea şi Bopanna au mai pierdut un game. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 1-2: Pe serviciul lui Florin a venit primul game al finalei pentru outsiderii finalei. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 0-2: Horia a servit foarte bine şi a încheiat cu un as al doilea game. 

Mergea/Bopanna - Tecău/Rojer 0-1: Tecău şi Rojer au început meciul cu un break.

Finaliştii au intrat pe teren, pentru încălzire.

Horia Tecău se află la a patra participare la Turneul Campionilor, iar Florin Mergea la prima. Tecău şi partenerul său de la dublu, olandezul Jean-Julien Rojer, au trecut în semifinale de fraţii americani Bob şi Mike Bryan, ei urmând să încheie anul pe primul loc în clasamentul echipelor de dublu.

“Suntem foarte fericiţi că încheiem anul pe primul loc. Dar trebuie să ne gândim că ne aşteaptă un meci greu în finală. Joc împotriva compatriotului meu Florin. Ne cunoaştem foarte bine. Sunt foarte bucuros că joc finala împotriva lui. Este o mare realizare pentru ţara noastră”, a declarat Tecău înaintea meciului. “Am avut un nivel foarte bun toată săptămâna. Am început încrezători, de la primul punct am ţintit victoria şi cred că acest lucru este foarte important şi pentru mâine. Săptămâna a fost incredibilă. Acesta este turneul la care vor toţi să joace şi la care vor toţi să ajungă. M-am bucurat de fiecare zi, de fiecare moment”, a spus şi Mergea.

Citeşte şi:

Turneul Campionilor: Destinul îi pune din nou faţă-n faţă pe Mergea şi Tecău. Acum 13 ani erau ca fraţii, după care Mergea ajunsese la 100 de kilograme

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite