Gigi Becali caută, disperat, antrenor! L-a ofertat, în direct, după ce FCSB a mai încasat o umilință în play-out: „Când iei licența?”
0La scurt timp după cel mai recent eșec înregistrat de FCSB, 0-1, pe terenul celor de la Csikszereda, Gigi Becali nu s-a putut abține și a purtat un dialog, fără perdea, cu Mihai Pintilii, antrenorul secund alături de care roș-albaștrii au obținut două titluri consecutive în cadrul competiției interne.

Aproape disperat, în dorința de a găsi un antrenor capabil pentru FCSB, Becali și-a propus să readucă pe banca formației duo-ul care a menținut-o pe aceasta în vârful ierarhiei, atât cât s-a putut. Patronul roș-albaștrilor i-a propus lui Pintilii să ia în calcul reîntoarcerea la FCSB, alături de Elias Charalambous.
„Salutări, mă, tată! Ce faci, mă, tată? Am auzit că mergi pe la Federație. Zicea MM că îl iei pe Stoian, sau Stoica ăla, cum îl cheamă, antrenorul nostru. Păi mi-a zis MM, eu i-am zis că ești prea caracter frumos. Auzi, poate vine prietenul tău, Charalambous, și vii înapoi și tu, nu? Sau nu mai vii? Când iei licența?”, a început, încrezător, Gigi Becali.
Atac la adresa FRF: „Bă, nebunilor, dați, bă, licența la oameni!”
Patronul FCSB și-a continuat discursul convingător, după ce Pintilii i-a refuzat, galant, oferta și a recunosc că va lua licența de antrenor abia peste 5 ani. Auzind acestea, Gigi Becali i-a tras la răspundere pe reprezentanții FRF.
„Cum, mă, peste 5? Ăștia sunt nebuni la cap, bă! Bă, nebunilor, dați, bă, licența la oameni! Vreți să fiți voi președinți, campioni mondiali? Dați, bă, licențele! Bă, ăștia nu sunt sănătoși la cap. Au făcut ei în România, care e cea mai puternică și bogată în fotbal, un campionat mondial și european? Noi avem cei mai talentați arbitri și fotbaliști?
Cel mai greu e să iei licența în România. Bă, ați băut gaz?! Eu cred că au băut gaz, mă. Dă, mă, licența în 2-3 ani la oameni, mă! Ăștia nu sunt sănătoși la cap, mă. Nu avem un fotbal așa mare. Păi Burleanu, mă... cine să-i școlească, Stoichiță sau Burbuluș (n.r. Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori) ăla? Și cu Stoichiță, și cu Burleanu!”, a mai admis patronul roș-albaștrilor.
„Îi voi da un telefon înainte de baraje!”
„Lui Charalambous îi voi da un telefon cu 3-4 zile înainte de a începe barajele. Adică barajul ăla. Că nu pun barajul cu Botoșani, că îi dăm 200-0, și lui Csikszereda îi dăm 300-0. Avem cu Dinamo, cu Rapid sau care o fi și îl voi suna eu și îi voi spune: «Bă, am nevoie de tine un meci sau două. Vreau să vii să stai pe bancă, că așa cere regulamentul, să vii un meci pe bancă și să pleci».
E regulamentul, că altfel jucam, antrenam eu, antrenam mai bine. Nu e adevărat că m-a refuzat. E și el orgolios, faptul că nu am vorbit eu direct cu el și nu am insistat eu a contat!”, a concluzionat Becali, conform GSP.























































