Germania, umilinţă istorică în Spania! Rezultat neverosimil înregistrat în meciul de la Sevilla

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spania

Marţi seara, într-un meci din ultima etapă a Grupei 4 din Divizia A a Ligii Naţiunilor, Germania a suferit cea mai drastică înfrângere din istorie, într-un meci oficial.

Ibericii au reuşind o victorie incredibilă cu scorul de 6-0, după un meci dominat în totalitate. Golurile au fost marcate de Alvaro Morata (17), Ferran Torres (33, 55, 72), Rodri 38 şi Oyarzabal (89). 

Statisticile întâlnirii de la Sevilla sunt halucinante. Germania nu a tras nici măcar un şut pe poartă, în timp ce spaniolii au avut 10. Raportul şuturilor spre poartă a fost  23-2,  cel al cornerelor 6-2, iar posesia a fost 70%-30%, toate în favoarea gazdelor. 

Nemţii au mai pierdut doar o dată la acest scor, în 1931, împotriva Austriei, într-un meci amical.

În urma acestui rezultat, Spania a adunat 11 puncte şi a câştigat grupa, în timp ce Germania, cu 9 puncte, a terminat pe poziţia secundă. 

Celălalt meci din grupă, Elveţia - Ucraina, care trebuia să decidă ocupantele locurilor 3 şi 4, a fost anulat, după ce trei jucători ucrainieni au fost depistaţi cu noul coronavirus. 

Toate rezultatele înregistrate, marţi, în ultima etapă a fazei grupelor Ligii Naţiunilor: 

Divizia A

Grupa 3

Croaţia - Portugalia 2-3

(Kovacici '29, '65 / Dias '52, '90+1, Joao Felix '60)

Franţa - Suedia 4-2

(Giroud '16, '59, Pavard '36, Coman '90+5 / Claesson '5, Quaison '88)

Clasament: 1. Franţa - 16, 2. Portugalia - 13, 3. Croaţia - 3, 4. Suedia - 3

Divizia C

Grupa 1

Luxemburg - Azerbaidjan 0-0

Muntenegru - Cipru 4-0

Clasament: 1. Muntenegru - 13, 2. Luxemburg - 10, 3. Azerbaidjan - 6, 4. Cipru - 4.

Divizia D

Grupa 1

Andorra - Letonia 0-5

Malta - Insulele Feroe 1-1

Clasament: 1. Feroe - 12, 2. Malta - 9, 3. Letonia - 7, 4. Andorra - 2

Grupa 2

Gibraltar - Liechtenstein 1-1

Clasament: 1. Gibraltar - 8, 2. Liechtenstein - 5, 3. San Marino - 2

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite