Gălăţenii au ajuns la borna 7
0Oţelul şi-a trecut în palmares cea de-a şaptea victorie consecutivă din acest sezon, învingând echipa antrenată de Marius Lăcătuş cu 2-1. Emil Jula a deschis repede scorul, pentru ca, în
Oţelul şi-a trecut în palmares cea de-a şaptea victorie consecutivă din acest sezon, învingând echipa antrenată de Marius Lăcătuş cu 2-1.
Emil Jula a deschis repede scorul, pentru ca, în repriza secundă, Ramses Gado să pecetluiască practic victoria gazdelor. Sabin Ilie a debutat cu gol pentru arădeni, marcând în minutul 83 printr-o lovitură liberă executată impecabil. Chiar dacă nu vor să se îmbete cu apă rece, moldovenii speră ca la sfârşitul campionatului să prindă un loc de Cupa UEFA. "şapte victorii la rând nu am mai avut niciodată. Sunt foarte fericit şi sper ca anul acesta să prindem o cupă europeană. Champions League ar fi însă un vis prea frumos", a declarat mijlocaşul Sergiu Costin.
Grigoraşrămâne realist
Cu toate acestea, antrenorul Petre Grigoraş preferă să rămână cu picioarele pe pământ. "Deocamdată este imposibil să ne gândim că vom termina campionatul pe podium. Ne-ar trebui condiţii mult superioare celor pe care le avem acum. Trebuie să rămânem modeşti şi să sperăm că putem continua această serie de victorii. Greul abia acum începe, pentru că vor urma meciuri extrem de dificile cu Steaua, Dinamo şi Rapid", a precizat tehnicianul "oţelarilor". De partea cealaltă, antrenorul arădenilor, Marius Lăcătuş, tuna şi fulgera la finalul partidei, acuzând lipsa de determinare a unora dintre elevii săi.
Oţelul - UTA 2-1(1-0)
Au marcat: E Jula ('12), Gado ('65) / S. Ilie ('85)
Oţelul: Vâtcă - Brujan, Nogo, Baciu, Semeghin - Gado (Bănaru "84), Sg. Costin, Bădescu (Bălţoi "73), C. Mărginean - G. Paraschiv, E. Jula (Rancan "90+1).
Antrenor: Petre Grigoraş
UTA: D. Tudor - I. Bălan, L. Balint, D. Chiriţă (Costişor "46), Vasiljevici Miloslavljevici (Oncică "46), Jankovici, Coţan, V. Simion - Dănălache (S. Ilie "62), Mara.
Antrenor: Marius Lăcătuş
Arbitri: Robert Dumitru - Florin Stănescu şi Irina Mârţ
Stadion: "Oţelul"; Spectatori: 4.500























































