FOTO Cum a apărut Simona Halep la petrecerea nepoatei sale şi ce a făcut numărul 1 mondial alături de rude. Veste mare în familia jucătoarei de tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep, numărul 1 WTA, se află în vacanţă, înainte de Turneul Campioanelor, şi profită de fiecare moment al acesteia.

După câteva zile în care a stat la Bucureşti, Simona a plecat acasă, la Constanţa, pentru a participa la un eveniment special din familia ei. Nepoata Simonei, Tania, fiica fratelui ei, a împlinit un an şi a avut parte de o petrecere pe cinste. Cum era şi de aşteptat, în prim planul petrecerii s-a aflat nu doar Tania, ci şi Simona, care a fost asaltată de rude pentru fotografii. Cea mai bună jucătoare a lumii s-a simţit extraordinar alături de cei dragi, după cum se poate obseva din fotografiile postate pe reţelele sociale.

Vestea bună pentru familia Halep a venit atunci când micuţa Tania a trebuit să-şi aleagă un obiect, care în tradiţia populară îi va influenţa viitorul, iar aceasta a ales mingea de tenis. Aşadar, o nouă Halep se pregăteşte să intre în familia actualului număr 1 mondial.

image
image
image
image
image
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite