FOTBAL: Tararache a dat gol pentru MSV Duisburg, în liga secundă germană
Mijlocaşul român a punctat pentru Duisburg în meciul câştigat, în deplasare, scor 2-0, în faţa echipei Rot-Weiss Ahlen, în etapa a 29-a a ligii secunde germane.
Tararache a marcat din penalti în minutul 15, al doilea gol fiind înscris de Adler '19.
Mihai Tararache a fost titular, a primit un cartonaş galben şi a fost înlocuit în minutul 65.
Duisburg a urcat pe 7, cu 44 de puncte, dar se află departe de zona promovării pe prima scenă din Germania.




















































