Haos pe aeroporturile din SUA. Peste 7.000 de zboruri anulate și pasageri blocați din cauza sistemului informatic „incredibil de vechi”
Zeci de mii de pasageri din Statele Unite și din întreaga lume au rămas blocați în aeroporturi, după ce o pană gravă a sistemului de trafic aerian a forțat autoritățile să suspende temporar toate decolările, generând un efect de domino uriaș asupra zborurilor programate. Oficialii administrației au dat vina pe tehnologia învechită și au spus că se vor întâmpla mai multe astfel de incidente până când sistemul va fi modernizat.

Toate plecările de pe aeroporturile din SUA au fost suspendate vineri, după ce o defecţiune a sistemului de comunicaţii a afectat centrele de control al traficului aerian din întreaga ţară.
Peste 7.700 de zboruri au fost anulate vineri, iar peste 8.000 au fost întârziate, potrivit FlightAware. Peste 2.000 de astfel de zboruri au fost anulate pentru sâmbătă.
Oprirea la nivel național a fost emisă vineri după-amiază, după ce routerele de control al traficului aerian s-au supraîncărcat cu date și au început să dea erori, a declarat secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy. Secretarul a dat vina pe sistemul de control al traficului aerian „incredibil de vechi” al țării. Secretarul pentru Securitate Internă, Markwayne Mullin, a descris defecțiunea sistemului ca fiind rezultatul integrării unei noi tehnologii într-un cadru existent, ceea ce a dus la suprasolicitarea sistemului mai vechi, scrie CNN.
Secretarul Transporturilor, Duffy, a avertizat că vor apărea mai multe perturbări ale transportului aerian dacă sistemul nu este actualizat și a îndemnat în repetate rânduri Congresul să acționeze în baza unei legislații care le-ar oferi mai mulți bani pentru îmbunătățirea sistemelor. Secretarul pentru Securitate Internă, Mullin, a cerut o „revizuire completă” a sistemelor tehnologice ale FAA, despre care a spus că ar putea costa aproximativ 50 de miliarde de dolari.
Președintele Donald Trump, într-o convorbire telefonică purtată cu senatorul republican Eric Schmitt, a insistat ca Congresul să adopte cât mai curând posibil o legislație care să modernizeze controlul traficului aerian, turnurile aeroporturilor, terminalele și alte infrastructuri critice.
Donald Trump a declarat că suspendarea zborurilor nu pare să aibă legătură nici nu un atac cibernetic, nici cu Inteligența Artificială.
Schmitt, care este membru al Comisiei pentru Comerț, Știință și Transporturi, a introdus Legea Modern Skies în septembrie, care ar oferi 30 de miliarde de dolari în finanțare federală suplimentară pentru modernizarea infrastructurii aviatice a națiunii. El insistă ca aceasta să fie inclusă în reconciliere, astfel încât finanțarea să poată fi adoptată mai repede.
Călătorii se pot aștepta sâmbătă la noi perturbări ale zborurilor, pe măsură ce aviația americană își revine după oprirea la sol de vineri, care a oprit timp de câteva ore, călătoriile aeriene în întreaga țară.




















































